Botoșăneanul a fost testat de polițiști, rezultând o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 29 ianuarie 2024, în jurul orei 21:15, un bărbat din comuna Vlăsinești, județul Botoșani, în timp ce se deplasa pe DC neclasificat de pe raza comunei Volovăț, jud. Suceava, cu bicicleta, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe sol, provocându- și astfel leziuni fizice minore.
Biciclistul a fost testat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 pentru conducerea unei biciclete sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporal din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 1 combinat cu art. 194 alin. 1 lit. b din Codul penal, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Volovăț.
(Sursa foto - Ora de Sibiu)