Proiectul de hotărâre privind „stabilirea tarifelor pentru transportul urban de călători cu autobuze în municipiul Botoșani ce vor fi practicate de SC „Microbuzul ” SRL Botoșani” a fost votat în unanimitate în cadrul ședinței ordinare de săptămâna trecută.
Iar tarifele au fost majorate începând de astăzi, 1 august 2022. Astfel, prețul biletului este 3 lei/ călătorie.
Abonamentul lunar standard se majorează la 124 de lei, inclusiv TVA.
Elevii, pensionarii și persoanele cu handicap vor beneficia în continuare de transport gratuit cheltuielile fiind suportate de municipalitate.
Potrivit notei de fundamentare, tarifele au fost majorate ca urmare a creșterii continue a prețului la combustibil cu aproximativ 60%.
De asemenea, reprezentanții societății susțin că au mai crescut următoarele cheltuieli: asigurări, chirii, impozite.