Societatea botoșăneană Eltrans a făcut public astăzi, 28 aprilie 2016, programul de circulație al tramvaielor în perioada Sărbătorilor Pascale, 30 aprilie- 4 mai 2016.
Astfel, botoșănenii care doresc să călătorească cu mijlocul de transport în comun, trebuie să aibă la cunoștință faptul că sâmbătă, 30 aprilie, tramvaiele circulă începând cu ora 5.12, până la ora 19.45. Duminică, 1 mai 2016, vatmanii au liber. Săptămâna viitoare, luni, 2 mai 2016, mijloacele de transport în comun ale Eltrans vor circula de la ora 9.00 până la ora 17.00. Marți, 3 mai, programul de lucru al vatmanilor începe de la ora 5.30 și se încheie la 20.00.
Program de lucru va reveni la normal începând de miercuri, 4 mai 2016. Cetățenii vor putea călători cu tramvaiele începând cu ora 4.52, până la 23.00.