Datini și obiceiuri ignorate de șefii de la Botoșani, alai cu peste 600 de oameni prin oraș, urșii de la Dofteana au făcut senzație –FOTO & VIDEO

A fremătat orașul duminică dimineață la cea de-a 40 a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri ”Din străbuni din oameni buni”, organizat de Centrul pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale de la Botoșani. Au produs valuri de emoție peste 600 de oameni care încă iubesc datinile, de la copii la oameni maturi, cu toții prezenți în stradă.

 

Au fost călușari, au fost capre, au fost formații de datini și obiceiuri, au fost urși, au fost sute de copii care purtau straie populare. Cu toții au pornit din Piața Revoluției, frumos încolonați și într-un ritm lent pentru ca botoșănenii adunați în număr mare pe margine să=i poată privi în voie.
Mesajul nostru este al celor care mențin și la ora actuală aceste frumoase datini și obiceiuri de iarnă. Ne aflăm deja la a 40-a ediție, o ediție frumoasă a acestui festival, avem participanți 24 de formații din întreg județul Botoșani dar și din afară, Bacău, Suceava, Republica Moldova. Precum vedeți este un festival deosebit, peste 600 de oameni care ne-au onorat invitația cu elemente deosebite, anul acesta fiind și această șaretă de la Oneaga. Ce să le spunem, noi suntem într-adevăr fericiți că avem așa ceva în județul Botoșani. Arătăm că tradiția se păstrează și asta este practic datoria noastră, să sprijinim așa ceva, deosebit, frumos”, a spus Aurel Melniciuc, fost director al Centrului de Creație.
Alaiul s-a deplasat din fața Palatului Administrativ spre Casa Sindicatelor, Calea Națională, Uvertura Mall, Casa de Pensii, pentru ca ulterior să revină din punctul în care a plecat.
Au făcut senzație și anul acesta cei 55 de urși de la Dofteana, Bacău care au venit la Botoșani și care au încheiat astfel șirul participanților la festival. La momentul apariției celor 55 de ursari, lumea s-a bulucit pentru a-i fotografia și pentru a-i vedea cât mai bine. 
De la acțiune au lipsit șefii din Consiliul Județean care în anii trecuți făceau coadă pentru a face o baie de mulțime și pentru a-i vedea poporul cât de important era să se afle în slujba cetățeanului.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]