Bărbatul este cercetat pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Trei permise de conducere false au fost descoperite asupra unui cetățean din Republica Moldova.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova, trei permise de conducere, documente ce s-au dovedit a fi false.
În data de 11 februarie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 30 de ani, pasager al unui autocar ce efectua o cursă ocazională.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite asupra bărbatului două permise de conducere eliberate de autorităţile din Republica Moldova, respectiv Rusia, având imprimate datele de identificare şi fotografia acestei persoane, şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Rusia, având imprimate datele și fotografia unei persoane de sex feminin.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, precum şi faptul că cetăţeanul nu este deţinător al niciunui permis de conducere valabil.
Persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în anul 2015 în Franţa, de la un coleg de muncă, plătind suma de 150 de dolari, iar permisele având însemnele autorităţilor din Rusia le-a procurat de la o cunoştinţă, plătind câte 120 de euro pentru fiecare permis de conducere.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: