De când fac botoşănenii sport? Răspunsul îl găsim în documentele arhivelor din august 1868, când a început să se practice tirul sub îndrumarea militarilor.
Aşadar, are o vechime de 120 de ani, dar trebuie socotit mai vechi considerând că tineretul şi copiii au practicat sportul jucând mingea (din cârpe) în 4,6 şi 8, poarca, ţurca şi oina sau au patinat ca pe nişte oase pe gheaţa apelor.
De-a lungul vremii, sportul a înregistrat pe meleagurile botoşănene o gamă largă de discipline unele dintre ele fiind practicate numai de cei avuţi (hipismul, tenisul, automobilismul) şi s-a desfăşurat în general în cadrul unei societăţi instituţionalizate. Prima bază sportivă a luat fiinţă, chiar la începutul secolului nostru, în grădina publică „Belvedere” pentru ca, în 1932 să se inaugureze primul stadion pe care s-a jucat mai mult fotbal.
Este primul sport practicat organizat în judeţ, cunoscut la început sub denumirea de „dare la semn” şi care a avut o activitate de peste 70 de ani. În 1867, Ministerul de Interne cerea Primăriei Botoşani să pună bazele unui poligon de tragere şi să se aloce suma necesară pentru cumpărarea gloanţelor , capselor şi ierbii-praf.
Cu cei 400 de lei alocaţi s-a amenajat un mic poligon îngrădit cu scânduri la bariera Suliţa şi unul în câmp. Activitatea trebuia dusă sub supravegherea militarilor ce puneau la dispoziţie armele necesare. Primul comitet de tragere la semn a fost ales în 1867, sub conducerea maiorului Neculau, ajutat de sublocotenentul Stavrat reiese din Monografia oraşului Botoşani de Ştefan Ciubotaru. Activitatea a început însă în august 1868.
În prima parte a secolului nostru, tirul a fost practicat fără ajutorul militarilor, odată cu apariţia armelor speciale pentru acest sport. După primul război mondial îşi ducea existenţa în Botoşani „Societatea de tir” care în 1929 avea si statut de funcţionare.
Instalaţi în gherete sau mici corturi, în centrul oraşului sau la iarmaroace, proprietarii chemau cu voce de stentor clienţii să tragă cu discul, belciugul, cuţitul, pistolul sau arma. În 1884, Moise sin Herşcu, cu ocazia iarmarocului anual a deschis „un joc de ghibăcie cu belciuge, cuţite şi pistoale” pentru botoşănenii dornici de senzaţii tari. Ceva ani mai târziu, în 1893, Carol Heclan şi-a instalat cortul lângă „Cafe de France”, în care se trăgea la semn cu arma. Zisu sin Haim, avea si el „ un cort de pânză pentru lovire la semn.”
În prezent, în categoria sporturilor individuale, tirul sportiv ocupă locul 3 în lume ca număr de practicanți după tenis și golf.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
