Dărăbănean dispărut după ce s-a dus la Primărie pentru ajutorul social

 

DACĂ AŢI VĂZUT ACEST BĂRBAT SAU CUNOAŞTEŢI DATE DESPRE EL, ANUNŢAŢI DE URGENŢĂ CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIŢIE SAU APELAŢI NUMĂRUL GRATUIT 112 !

MARCU DIMITRIE-IULIU  
Născut la :  21.07.1969 în orașul Gura Humorului, județ Suceava
Domiciliat în: orașul Darabani, str. Stejarului nr. 2, judeţul Botoşani
Motiv urmărire: În ziua de 20 februarie 2012, bărbatul a plecat de la domiciliu către Primăria orașului Darabani, pentru a depune unele documente necesare în  dosarul de acordare a dreptului de ajutor social și pentru a presta orele de muncă stabilite.  De la sediul Primăriei, a plecat în loc necunoscut şi nu a mai revenit la domiciliu până în prezent.
Semnalmente: înălţime – 1,65 m, greutate – cca. 60 kg, păr șaten închis, tuns scurt, ochi verzi;
Semne particulare: prezintă cicatrici la două degete de la piciorul drept, ca  urmare a unei intervenţii chirurgicale; îi lipsesc 3-4 dinți în partea din față a danturii.
Îmbrăcăminte la data dispariţiei: haină din fâș, de culoare bleumarin, pulover cu guler înalt, de culoare albastră, pantaloni din stofă de culoare neagră; pe cap purta o căciulă din blană de miel, de culoare gri (brumărie); încălțat cu ghete de culoare neagră, cu șireturi.
Alte detalii : La plecarea de la domiciliu, bărbatul avea asupra sa cartea de identitate şi o sumă de bani, încasată de la Primăria Darabani, cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinţei.
A mai plecat voluntar de la domiciliu, de mai multe ori, iar în perioada 12 iulie 2007 – 24 iunie 2008 a fost urmărit la nivel național, pentru dispariție.
Oricine poate furniza relaţii cu privire la acest bărbat, este rugat să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul gratuit 112 !