Dănilă Camera Agricolă : Mă aşteptam să iau 8-9

 

Miercuri în jurul orei 10 candidaţii la concursul pentru conducerea Camerei Agricole Judeţene (CAJ) s-au deplasat la Consiliul Judeţean pentru a afla rezultatele la proba scrisă. Ei au rămas stupefiaţi cînd au văzut ce note au primit.

“Mă aşteptam să iau cel puţin 8-9”, a afirmat Gheorghe Dănilă pentru Botoşăneanul.ro la ieşirea din CJ. Acesta susţine că a răspuns la toate subiectele, dar că nu a reuşit să mulţumească membrii comisiei. “Răspunsurile au fost prea laborioase. Eu am zis că, dacă tot am la dispoziţie trei ore, măcar să scriu”, a mai spus, mai în glumă, mai în serios, directorul interimar al CAJ. Organizatorii concursului recunosc că nici unul dintre aspiranţii la post nu a dat lucrarea goală, dar că asta nu a fost suficient pentru a promova examenul. “Poate că au fost străini de o parte din problemele astea sau pentru prima dată au venit în contact. Unii dintre ei vin din afara sistemului. Au fost şi subiecte punctuale, eu nu ascund faptul că ei au scris, dar au scris pe lîngă subiect. Ori nu au fost foarte concentraţi asupra subiectului, ori nu au… Lucrările nu au fost predate goale, au scris, dar pe lîngă subiect, lucru care nu se punctează”, ne-a declarat Marcel Bejinariu, secretar al judeţului şi preşedintele comisiei de concurs. Acesta a mai spus că lucrările s-au corectat după un barem de la care nu se putea abate.