Daniel Botezatu: Cînd primim sesizare scrisă demarăm ancheta

 

Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Botezatu susţine că, deocamdată la Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a fost depusă nici o sesizare cu privire la scandalul iscat la Grupul Şcolar Nicolae Bălcescu din Flămînzi cu profesorul de matematică, Gheorghe Morcov. „Nu am primit nici un fel de reclamaţie la Inspectorat, însă în cazul în care vom fi puşi la curent cu ceea ce se întîmplă acolo, normal că vom demara o anchetă”, a declarat Daniel Botezatu. De asemenea, din punct de vedere legislativ, poziţia Inspectoratului Şcolar este că, profesorul în cauză se încadrează prevederilor legale cu privire la norma pe care o deţine. „Legea spune în felul următor, aşa cum îl protejează pe angajat, noi nu îl putem scoate de acolo, legea 128 îi dă voie să rămînă pînă la finele anului şcolar, la dispoziţia directorului”, a declarat şi Daniel Cojocaru, inspector şcolar resurse umane IŞJ. De asemenea, inspectoratul nu poate interveni în privinţa numărului de ore pe care îl are profesorul în cauză, acest lucru fiind stabilit, conform legii de către conducerea unităţii şcolare care decide modul în care sunt împărţite orele între cadrele didactice.