Danezii caută căpşunari la Botoşani cu cort şi saci de dormit din dotare

 

Operatorii economici din Danemarca care îşi desfăşoară activitatea în domeniul agricol au trimis o ofertă prin intermediul reţelei Eures prin care aduc la cunoştinţa doritorilor selecţia privind ocuparea unui număr de 40 de locuri de muncă la culesul zmeurei şi căpşunilor.
Botoşănenii care doresc să lucreze în agricultură pentru danezi ar ajunge în regiunea Zealand, localitatea Slaelskor. Munca se desfăşoară în aer liber, pe plantaţii de căpşuni sau în solarii. Culesul căpşunilor începe devreme, la 5-6 dimineaţa. Sezonul de recoltare a căpşunilor începe în jurul datei de 15 mai 2013 şi se termina în jurul datei de 15 septembrie. Pentru zmeură, sezonul începe ăn jur de 15 iunie şi va dura până în jurul datei de 15 octombrie.

Căpşunarii să-şi ia corturi de acasă

Printre condiţii angajatorul cere vârsta minimă 18 ani, muncă fizică grea fiind preferaţi lucrătorii cu experienţă anterioară care trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privinţa programului. Plata muncii este în funcţie de cantitatea recoltată (la kilogram): la căpşuni, echivalentul în coroane daneze a aproximativ 0,5-0,9 euro brut/kg., iar la zmeură echivalentul în coroane daneze a aprox.1,3-2 euro brut/kg. Cazarea se face în camping, la cort. Lucrătorii trebuie să îşi aducă de acasă cort şi sac de dormit, haine groase etc. Pentru lucrătorii care vor munci o perioadă mai mare de timp se oferă cazare în camere. Taxa de cazare la cort/zi/o persoana este de 20 DKK, iar pentru cazare în camere este de 50 DKK/zi/o persoană. Se asigura toalete, duşuri, aragaze, frigidere, maşini de spălat şi internet gratuit. Dosarele se pot depune la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă până la data de 8 ianuarie 2013.
CITEŞTE:
 Danezii caută jupuitori de nurci la Botoşani