Dăncilă, anunţ pentru bugetari! Ce se întâmplă cu SALARIILE angajaților la stat

Premierul a dat dispoziții clare în acest sens, spunând că oamenii nu trebuie să sufere din cauza unor ambiții electorale.

 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că, printr-o ordonanţă de urgenţă care va completa Codul administrativ, se vor debloca salariile angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi pentru Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate.

 

„Am convocat o şedinţă extraordinară de Guvern pentru a adopta soluţii urgente necesare în câteva cazuri care nu suportă amânare. În primul rând, vom debloca plata salariilor angajaţilor din ministerele Mediului, Energiei şi Relaţia cu Parlamentul, precum şi din instituţiile subordonate. Resping ferm abordarea domnului preşedinte Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. Cetăţenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri şi a găsi soluţii la problemele lor şi nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice. Guvernul îşi va continua cu aceeaşi determinare activitatea, nu avem timp de pierdut cu polemici politice. Concret, completăm printr-o ordonanţă de urgenţă Codul administrativ în sensul consolidării atribuţiilor secretarului general al ministerului, înaltul funcţionar public, care are rolul de a asigura continuitatea activităţii instituţiei. Secretarul general al ministerului va fi ordonator principal de credite în situaţia vacanţei funcţiei de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuţiilor”, a spus Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

 

Ea a adăugat că în acest fel vor putea fi plătite salariile angajaţilor din ministerele respective şi din instituţiile subordonate, vor fi achitate facturile şi onorate obligaţiile contractuale şi de plată, inclusiv cele care decurg din implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene.

 

„Solicit secretarilor generali din cele trei ministere – Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul – să se ocupe cu prioritate de plata salariilor angajaţilor, pentru că nu este corect ca oamenii să aibă de suferit din cauza unor ambiţii electorale”, a menţionat ea.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store