La solicitarea parlamentarilor social-democrați botoșăneni, conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a ajuns la Botoșani pentru a identifica soluțiile optime în vederea urgentării asfaltării sectorului Văculești – Leorda, din DN29B, Botoșani – Dorohoi.
„Alături de colegii din PSD Botoșani am făcut mai multe apeluri către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Direcția Regională de la Iași pentru a urgenta lucrările de realizare a covorului asfaltic pe sectorul Văculești – Leorda, afectat de traficul greu. Echipa de la DRDP Iași și constructorul care efectuează lucrările s-a mobilizat, astfel încât să reducă timpul de efectuare a lucrărilor și implicit disconfortul creat de intervențiile la calea de rulare, pentru că nu ne putem permite să intrăm în sezonul rece fără ca aceste lucrări să fie terminate”,
a declarat Dan Șlincu.
Deputatul social-democrat, împreună cu Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași, a inspectat stadiul lucrărilor de pe DN28B.
„Este important că atât CNAIR, cât și conducerea DRDP Iași au înțeles importanța reabilitării acestui segment de drum și ne-au acordat tot sprijinul pentru efectuarea cât mai rapidă a lucrărilor. Sperăm ca vremea să țină cu noi și constructorul să poată termina lucrările de egalizare, pentru ca apoi să toarne un nou covor asfaltic, așa cum a procedat anul trecut pe sectorul Dorohoi – Văculești. Domnul director Laicu și reprezentanții constructorului estimează finalizarea lucrărilor până la jumătatea lunii octombrie”,
a spus deputatul Șlincu.
De asemenea, constructorii au intervenit și la cedarea de teren care a afectat sectorul de pe DN29A, Dorohoi – Vârfu Câmpului, pe un segment din pădurea de la Gorovei .
„În zonă este o alunecare de teren activă. Drumarii au decis să intervină frecvent cu lucrări de întreținere pe această cedare, până când drumul va intra într-un proces de modernizare prin care se va stabiliza și versantul. Deja s-au efectuat expertizele tehnice necesare demarării celorlalte etape ale proiectului de modernizare. Este un proces de durată, iar pentru a nu afecta traficul, drumarii vor interveni ori de câte ori este nevoie”,
a mai precizat deputatul PSD Botoșani.
(comunicat PSD Botoșani)