Dan Nechifor, primele DECLARAȚII după candidatura împotriva lui Șoptică: Sunt căutat, sunat, provocat

La o zi distanță după depunerea candidaturii la funcția de președinte al PNL Botoșani, Dan Nechifor a făcut primele declarații.

 

Voi vota pentru un PNL unit

 

A transmis un scurt punct de vedere prin care a explicat faptul că decizia sa s-a datorat faptului că-și dorește unificarea liberalilor în sensul real al cuvântului.

 

”Sunt întrebat tot mai des cum mă voi poziționa la viitoarele alegeri din PNL. Răspunsul este simplu: mă voi poziționa și voi vota pentru un PNL unit, puternic, care să facă ce promite și, prin deciziile pe care le ia, să vină în folosul oamenilor. Trebuie să terminăm odată cu împărțirea în PNL-iști si PDL-iști. S-a văzut în patru rânduri de alegeri că această împărțire nu aduce decât deservicii partidului și implicit votanților”

 

„Sunt căutat, sunat, provocat”

 

„Voi candida pentru funcția de președinte, dar nu pe lista cuiva. Vreau un PNL unit și puternic iar pentru asta trebuie să se termine odată cu grupurile și interesele. Sunt căutat, sunat, provocat la discuții despre cine și pe cine susține. Eu răspund acum că voi susține doar Partidul Național Liberal și, prin funcția la care candidez, vreau să mă pun în slujba lui și a cetățenilor care ne-au votat

 

Eu sprijin un principiu, acela al transparenței și al respectării legii. În rest, toate jocurile de culise îmi sunt străine și anunț de la bun început că nu voi participa la ele. Cel mai bun trebuie să câștige și sper să mă bucur de o cât mai corectă colaborare de pe funcția pe care o voi obține după alegeri.”

Dan Nechifor

 

La acest moment candidează pentru președinția partidului Costel Șoptică, Cristian Achiței, Dan Nechifor și Mihai Țurcanu. Ultimele două candidaturi au fost depuse în ziua în care expira termenul limită.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store