CV-ul unui parlamentar botoșănean luat la bani mărunți pe un site

Peste 40 de parlamentari au ajuns pe o listă a site-ului Descrieri.ro, date fiind profesiile pe care le-au avut înainte de a deveni membri în Parlamentul României. Trecerea lor prin cea mai importantă instituție a statului va atârna greu în CV-ul lor,  lăsând urme și în bugetul public la momentul pensionării, scrie Gorj-domino.ro

 

Aceștia au avut grijă să-și voteze „pensiile nesimțite”. Descrieri.ro laudă și doi dintre deputații  gorjeni. La poziția 30 se află Niculina Mocioi, deputat PNL -agent comercial Flamingo Computers, 2004 și Răzvan Rotaru, muncitor necalificat, 1996 – 1998, lăcătuş, 2000 – 2002, fotbalist nonamator, 2002 – 2004, ales pe listele PPDD, la fel ca Niculina Mocioi. Iată cum au evoluat cei doi, potrivit CV-urilor prezentate pe site-ul oficial al Camerei Deputaților: Niculina Mocioi – 2008-PREZENT – ADMINISTRATOR S.C. ECMAL MEDIA S.A. TG.JIU; 2007-2008 – CONSILIER JURIDIC- ROST MEDIA S.R.L. TG.JIU; 2004-2004 – AGENT COMERCIAL- FLAMINGO COMPUTERS SA; 2001-2002 – PROFESOR SUPLINITOR – CLUBUL COPIILOR ROVINARI; 2000-2001 – REPORTER- SC ALETHEIA SRL, TG-JIU. Răzvan Rotaru – 2009-prezent – sef birou Dep.Informatică; 2005-2009 – administrator sisteme informatice; 2004-2005 – inginer debutant; 2002-2004 – fotbalist nonamator; 2001-2002 – lăcătuş; 2000-2001 – lăcătuş; 1996-1998 – muncitor necalificat.


În Camera Deputaților figurează și Dumitru Chiriţă, electrician şi şef tură între 1981 – 1990, deputat PSD, Constantin Adăscăliţei, antrenor de karate, deputat PSD, Dorel-Gheorghe Căprar, mecanic, conducător auto, deputat PSD, Neculai Răţoi, mecanic locomotivă 1958-1980, deputat PSD, Victor Roman, 1981 – 1982, tehnician auto, deputat PSD, Vasile Berci, tâmplar, sortator şi maistru la C.P.L. Sighet între 1964 – 1971, acum deputat PNL, Constantin Gălan, morar la Fabrica de Morărit şi Panificaţie Suceava între 1973-1974, lăcătuş mecanic în perioada 1974-1976, acum deputat PNL, Andrei Dominic Gerea, electronist 1987 – 1991, acum deputat PNL, fost ministru al Economiei, Dumitru Verginel Gireadă, mecanic agricol – SMA Agromec Botoşani 1987-1990, acum deputat PNL, Titi Holban, muncitor CPL Gugeşti 1983 – 1984, muncitor IPILF Râmnicu Sărat 1984 – 1985, merceolog, acum deputat UNPR (fost la PNL),  Eugen Nicolaescu, tehnolog, merceolog la Complexul de Hoteluri şi Restaurante Flora din ITHR Bucureşti – Ministerul Turismului, în perioada 1976 – 1985, acum deputat PNL, fost ministru al Sănătății, Valentin Rusu, mecanic Mașini si Utilaje, 1990 – 1992 , acum deputat PNL, Sorin Teju, muncitor necalificat 1985-1988, lăcătuş mecanic 1988-1989 şi 1991-1997 la Schela Boldeşti, acum deputat PNL, Vasile Iliuţă, lucrător comercial la Remat Călăraşi, 1990 – 1993, acum deputat PDL și lista continuă…

CITEȘTE: Deputatul botoșănean criticat după ce a cerut favoruri în Parlament, pentru nevastă