După cum reiese din raportul
Curţii de Conturi, de foarte multe ori banul public n-a fost gestionat cu chibzuinţă, unele instituţii subordonate
Consiliului Judeţean au omis multe „erori”, unele pot fi interpretate ca fiind voite, ceea ce lasă loc de interpretări. Mă voi opri asupra modului cum s-au aruncat bani pe deszăpezi inexistente de către CJ Botoșani prin
Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.
Atenţie, asta pentru lucrările executate în blânda iarnă 2013-2014 ! Potrivit datelor din contabilitatea DJDP au fost înregistrate obligaţii de plată în valoare de 4.536.989,60 lei, la care până la data auditului (20.06.2014) s-a plătit numai suma de 2.526.865,71 lei, diferenţa de 2.010.123,89 lei reprezentând obligaţii de plată restanţe. Ciudat, la 31.12.2013 nu se înregistrau obligaţii de plată restante. Asta ar fi prima anomalie.
Întocmirea documentaţie de atribuire( privind estimarea lucrărilor, a caietului de sarcini şi anunţul de participare pe SEAP) s-a făcut în baza Planului operativ de acţiuni de iarnă, dar neaprobat printr-o Hotărâre a Consiliului Judeţean, aşa cum prevede legea. Potrivit articolului 91, aliniat 5 , lit a, pct 12: „
În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin (1), lit( d), consiliul judeţean asigură potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean….12. poduri şi drumuri publice”. Aşadar, Consiliul Judeţean Botoşani era obligat să adopte o hotărâre în acest sens.
Mânuți betege sau murdare?
La nivelul DJDP ilegalităţile s-au ţinut lanţ. Pentru încercarea de a da o tentă de legalitate abuzurilor,
directorul Sorin Clim a tot încercat scenarii. Deşi drumurile aflate în administrare au fost aceleaşi ca-n anii precedenţi, începând cu iarna 2013-2014 au fost majorate numărul de baze de lucru şi numărul de utilaje închiriate, mărind şi numărul de muncitori pentru revizie. Asta fără a exista o fundamentare a necesarului.
Unde s-au scurs banii?
DJDP a stabilit şi contractat pentru întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de iarnă în perioada 2013-2017 , un necesar de 46 de utilaje cu caracter permanent faţă de 30 de utilaje în iarna anterioară, asta fără a motiva în vreun fel acest demers, ceea ce presupune o creşterea numărului de utilaje cu 53,33 % mai mare faţă de anul precedent. Întrebări fireşti: Oare de ce? Unde s-au scurs banii?
O altă situaţie ciudată peste care planează o suspiciune de fraudă sună aşa : în timp ce numărul de ore de funcţionare s-a redus în iarna lui 2013-2014 faţă de iarna 2012-2013 cu 10%-35%, numărul de ore de „aşteptare” a crescut semnificativ la toate utilajele, de 3,72 ori la autofreză , de 2,27 la autogreder, de 2,0 ori la încărcător frontal cu cupă şi de 2,19 la autovehiculul echipat cu plug şi răspânditor.
Chiar dacă a fost o iarnă mult mai blândă decât cea precedentă cheltuielile au fost mai mari cu 729.622 lei ( adică peste 7 miliarde lei vechi).
Cei răspunzători de asemenea „ deficienţe”, eu le-aş spune haiducii, sunt domnii:
Sorin Clim, director DJDP, Stelu Haiduc, consilier la compartimentul de achiziţii, Mihai Ştefan, consilier în compartimentului buget, financiar , contabilitate, şi Radu Judele, administrator public al judeţului Botoşani. Este evident, cele patru falange răspunzătoare de cele întâmplate plus preşedintele Consiliului Judeţean formează o mână scotocitoare în buzunarele cetăţenilor acestui judeţ.
3 miliarde de lei aruncate-n …mustul zăpezii
Conform Raportului Curţii de Conturi valoarea estimată a cheltuielilor neeconomicoase generate de contractarea şi confirmarea timpului de lucru pentru utilajele autofreză şi autogreder în alte condiţii decât cele prevăzute de reglementările legale este în sumă totală de 295.622 lei( aproape 3 miliarde de lei vechi).
Cum iarna nu prea şi-a făcut simţită prezenţa, domnii directoraşi de la DJDN au plusat pe numărul de ore aşteptarea a utilajelor, în ideea că vor cădea câţiva fulgi răzleţi să le justifice obrăzniciile. Răspunsul dlui director Sorin Clim către inspectorii Curţii de Conturi are o accentuată notă de …originalitate. Mai simplu, o face pe „niznai”:
Instituții ale statului sesizate?
”La stabilirea necesarului de utilaje pentru iarna 2013-2017 s-a folosit numai orientativ Normativul AND 525-2013, adaptat la condiţiile judeţului Botoşani. Normativul AND este făcut în special pentru S.D.N…La finalul tabelului 2 este următoarea notă: administraţiile de drumuri publice, altele decât cele care au în administrare drumurile naţionale şi autostrăzile îşi pot stabili singure numărul utilajelor „la cerere””. Motivarea adusă este aberantă, constatarea nu se referă la numărul de utilaje, ci la dotarea cu caracter permanent pe întreaga perioadă de iarnă. Nici ceilalţi domni ce-au pus mânuţele la deschiderea supapei de scurgere a celor aproape trei miliarde de lei din bugetul Consiliului Judeţean s-au dovedit la fel de „imaturi” în declaraţiile date.
Din câte ştiu câteva instituţii ale statului, ce se ocupă cu asemenea „erori voite”, au fost sesizate încă din primăvară, odată cu topirea zăpezii, de aceste …scurgeri de bani. Pe la începutul lunii aprilie s-ar fi ridicat şi ceva documente de la DJDP, dar văd că nu se mai suflă nici o vorbă. Cine ştie, o fi un dosar „ cu probleme”, care necesită ani de …cercetări. Vom trăi şi vom vedea.
Lucian ALECSA
CITEȘTE:
Nesimţire la nivel înalt: Şeful judeţului pregăteşte un sejur la mare cu nevasta pe bani publici – DOCUMENT & GALERIE FOTO