Cursuri de specializare în premieră la Botoșani prin Work Tape Medical și două oferte în luna aprilie

(P) În 2020, am fost gazdă, în premieră, pentru Botoșani, cu primul curs dedicat fizioterapeuților de la Work Tape Medical (WTM) și nu numai, pentru a se specializa în "Trigger-points". În 2021, am avut o altă premieră, cu unicul curs de bandajare neuromusculară, adresat atât începătorilor, cât și avansaților în traumatologie și ortopedie.

 

Noi cursuri de specializare în 2024

 


După o pauză de doi ani în care nu s-au mai organizat cursuri la centrul WTM, colegii noștri au continuat să participe la diverse cursuri naționale și internaționale. În 2024, vom fi gazdă din nou, în premieră, de data aceasta a primelor cursuri internaționale organizate la Work Tape Medical. Maestrul italian Alessandro Urbani PhD ne va prezenta timp de patru zile ”Testarea musculară și anatomia funcțională” și ”Reechilibrarea și reeducarea articulației temporomandibulare (ATM)”.


Așadar, investim în angajații noștri (chiar dacă unii aleg să plece ulterior sau sunt nevoiți să facă acest lucru etc.), oferindu-le șansa de a se dezvolta profesional. Mulțumim Physio Sport Therapy Academy pentru încredere! 


Recuperare medicală bine făcută!

 

 

Promoție exclusivă!

 

 

Descoperă răsfățul la Work Tape Medical: la 3 masaje achitate, primești 1 GRATUIT!


Ai citit corect! Începând de astăzi și până la finalul lunii aprilie, avem o ofertă specială pentru tine! La achiziționarea a 3 ședințe de masaj, primești GRATUIT una în plus! Este o oportunitate unică să te răsfeți și să profiți la maxim de beneficiile masajului nostru terapeutic.
Rezervă-ți timp pentru tine și bucură-te de această promoție!


Nu rata șansa de a te simți revitalizat și energizat! 


Botoșani : Telefon : 0758.959.677/0331.404.367


www.worktape.ro/programari

 

 


 

Promoție de Iepuraș 

 


Programul “Kineto pentru toți” revine luna aceasta! 


Reducere de 50% la minim 10 ședințe de kinetoterapie.


În loc de 700 de lei, plătești doar 350 de lei dacă achiziționezi pachetul de 10 ședințe!


Promoția se aplică în perioada 10-25.04.2024

 

 

Echipa Work Tape Medical 2024 - Cine suntem noi

 


Work Tape Medical: centru de fiziokinetoterapie și recuperare medicală diferit și modern


Misiunea: Facem recuperare medicală premium și inovăm pentru oamenii din Botoșani! 


Viziunea: Vom facem o recuperare medicală și vom inova pentru oamenii din România și întreaga lume! 


Ședința de recuperare medicală este o experiență pentru fiecare pacient care ne trece pragul. Acordăm o atenție deosebită fiecărei persoane pe parcursul ședințelor și facem tot posibilul pentru a avea rezultate. Pasiunea este cuvântul care ne unește