Cursă nebună după un șofer fără permis

 

Un botoşănean în vârstă de 34 de ani a încercat să „fenteze„ oamenii legii încercând să scape de un control efectuat în trafic de Poliţia Rutieră. Incidentul a avut loc duminică dimineaţă, 23 iunie 2013 în jurul orelor 11:30.

Poliţiştii au depistat în trafic, pe DN 29 B, în localitatea Cerviceşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, un autoturism al cărui conducător auto a pătruns în intersecţia DN 29 B cu DC 62, încercând să se sustragă controlului organelor de poliţie, prin efectuarea unei manevre bruşte de mers înapoi.
După urmărirea şi blocarea în trafic a autovehiculului, a fost identificat conducătorul auto în persoana lui P. Mugurel, din localitatea Cerviceşti. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări față de P. Mugurel sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând a se propune soluţie procedurală.
CITEŞTE:
 Şoferiţă din Botoşani în stare gravă după un accident la Suceava