Un tânăr de 28 de ani și-a trăit aventura vieții în noaptea de 9 iunie, când s-a urcat la volan și a gonit cu polițiștii pe urmele sale.
Un echipaj al Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, aflat în comuna Havârna, i-a făcut semnalul de oprire, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea.
Oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului, iar după aproximativ 3 kilometri, șoferul a coborât din mașină și a încercat să fugă.
A fost însă prins și imobilizat de polițiști.
Cercetările au scos la iveală că tânărul nu deține permis de conducere.
Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
FOTO: cvlpress.ro