Curs de formare în domeniul dezvoltării creativității organizat GRATUIT la Botoșani – DETALII despre înscriere

Asociația B-Right Media invită cadrele didactice botoșănene dar și reprezentanții asociațiilor neguvernamentale de tineret din județul Botoșani pentru a se înscrie la cursul de formare în domeniul dezvoltării creativității.

 

Acest curs este organizat în cadrul proiectului transfrontalier CREAFUTURE - Creative Workforce for Cross-Border Future, 2SOFT/1.1/ implementat în cadrul Programului Operational Comun Romania-Ucraina 2014-2020.

 

Parteneri în cadrul proiectului sunt Casa Corpului Didactic Botoșani, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți și Liceul de Arta Nr. 5 Cernăuți.

 

Cursul de formare și dezvoltare personală a cadrelor didactice, viitori facilitatori în domeniul dezvoltării creativității tinerilor care acced pe piața muncii, se va desfășura la Botoșani, pe durata a 5 zile lucrătoare.

 

Acest curs se adresează profesorilor încadrați în unități de învățământ liceal și lucrătorilor de tineret. Activitățile se vor desfășura în luna iulie, într-o locație deschisă, cu respectarea tuturor normelor de igienă și de distanțare socială impuse de autorități.

 

Înscrierea se face până la data de 23 iulie 2020 completând formularul de mai jos:

 

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfUlBTfdFSz3Q_1up2e7CoLzhCU3R980oEa5q_Pb86-Ss1npw/viewform?fbclid=IwAR2wN4raa7zgyWqF7k3_AEB7_ON5U5BO9yaWwyTRNrvEY2META6-H3Aqol4

 

Despre CREAFUTURE:

 

Obiectiv general al proiectului:

 

 • Creșterea accesului tinerilor din Botoșani (RO) și Cernăuți (UA) pe piața muncii prin dezvoltarea abilităților lor de viață și a creativității prin cooperarea transfrontalieră în domeniul educației, până în 2024.

 

Obiective specifice:

 

 • Imbunatatirea capacitatii a 80 de actori educaționali din Botoșani (RO) și Cernăuți (UA) de a preda abilitățile de autocunoaștere și creativitate viitorilor absolvenți care se pregătesc să intre pe piața muncii, în cele 12 luni de la implementarea proiectului.

 

• Dezvoltarea unui instrument comun pentru accesul pe piața muncii în zona transfrontalieră - Botoșani (RO) și Cernăuți (UA), în cele 12 luni de la implementare a proiectului

 

• Crearea unei comunități transfrontaliere de specialiști în creativitate și abilități de viață în zona Botoșani (RO) și Cernăuți (UA) pe baza principiului 3 C (cooperare - cooperare - comunitate), în cele 12 luni de implementare a proiectului.

 

Cursul de formare și dezvoltare personală a cadrelor didactice, viitori facilitatori în domeniul dezvoltării creativității tinerilor care acced pe piața muncii, se va desfășura la Botoșani, pe durata a 5 zile lucrătoare. Acest curs se adresează profesorilor încadrați în unități de învățământ liceal și lucrătorilor de tineret. Activitățile se vor desfășura în luna iulie, într-o locație deschisă, cu respectarea tuturor normelor de igienă și de distanțare socială impuse de autorități.

 

Persoanele selectate vor fi anunțate prin e-mail/ telefon și vor prezenta în prima zi de curs copii ale următoarelor documente: carte de identitate, certificat de naștere+certificat de căsătorie (unde este cazul), ultima diplomă de studii, adeverință de la locul de muncă din care să reiasă încadrarea.

În programul zilnic se vor servi prânzul, cina și Coffee break.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store