Cunoscută doctoriță din Iași, găsită moartă într-un hotel din București

Doctorița, 56 de ani, a fost găsită decedată într-o cameră din hotelul Crowne Plaza din capitală.

 

Fără urme de violență

 

Corpul fără viață a fost descoperit de un coleg din Iași, care a solicitat recepției de la hotel să deschidă ușa camerei. Ea a participat la un congres de gastroenterologie, specializare în care activa. Trupul medicului ieșean nu avea urme de violență.

 

Ulterior a fost dus la Institutul de Medicină Legală (IML) București pentru cercetări amănunțite, iar poliția a deschis un dosar în acest sens. Trupul neînsuflețit al Gabrielei Ștefănescu, profesor la UMF Iași, va fi depus miercuri, 18 septembrie 2024 la Biserica Pogorârea Sf. Duh, Bucium.

 

Medicul Gabriela Ștefănescu se afla la București pentru Simpozionul Național de Boli Intestinale și Inflamatorii, care a avut loc la hotelul Crowne Plaza, unde era și cazată, potrivit ziaruldeiasi.ro.

 

 

Vineri seara, între orele 18:30 și 18:45, a susținut o prezentare intitulată „Tranziția de la îngrijirea pediatrică la îngrijirea adulților – repere actuale și provocări viitoare” a spus unul dintre apropiații ei. 

 

Avusese o prezentare vineri seara. Am înțeles că a avut o prezentare excepțională”, a completat medicul.

 

Nu a mai dat niciun semn

 

Ulterior nu a mai dat niciun semn și nu a mai răspuns la apelurile telefonice repetate, motiv pentru care, poveste un alt medic, în cursul zilei de sâmbătă, 14 septembrie, un coleg medic din Iași, care se afla la același congres, a solicitat cheia de la recepție. Intrând în cameră, a găsit-o decedată în pat, fără urme de violență sau alte semne suspecte. Cei apropiați afirmă că nu știau să fi suferit de vreo boală.

 

Și eu mă întreb lucrul ăsta. Însă trebuie să așteptăm raportul celor de la medicină legală. Până una alta, este o moarte subită care urmează să fie investigată de cei de la medicină legală. Cu siguranță, certificatul constatator al decesului și cauzele morții vor fi aflate de la cei de la Medicină Legală și se vor comunica familiei. E prea devreme să vorbim despre asta. E greu de spus, nu avea nicio boală, nu se știa cu nimic, probabil va rămâne o moarte subită. Nu cred că am putea avea surpriza să fi suferit de ceva, era un doctor în plină sănătate. Abia astăzi o eliberează de la Institutul de Medicină Legală și o aduc la Iași. E prea devreme să discutăm”, a declarat medicul, care a solicitat să rămână anonim.

 

Surse de la IML

 

Corpul acesteia a rămas la București pentru efectuarea necropsiei, astfel încât medicii legiști să poată stabili cu exactitate cauza decesului.

 

Până în prezent, în absența unor afecțiuni patologice evidente, surse de la IML indică faptul că cel mai probabil a fost o tulburare paroxistică de ritm cu stop cardiac. Aceasta se referă la o problemă de ritm cardiac care apare brusc și poate duce la oprirea temporară a bătăilor inimii.

 

Poliția a deschis o anchetă, nu este nimic suspect. Este un deces, cum se întâmplă de altfel atâtea. Există decese fără să existe o boală preexistentă. Mai mult decât se știe, nu știm nici noi să vă spunem”, a declarat medicul care a găsit-o în camera de hotel.

 

Comunitatea ieșeană, profund afectată

 

Comunitatea ieșeană a fost profund afectată de vestea trecerii în neființă a îndrăgitei doctorițe Gabriela Ștefănescu. Sute de comentarii și postări au apărut pe rețelele de socializare, în care apropiații și pacienții și-au exprimat durerea și au transmis mesaje de condoleanțe. Mulți dintre aceștia nu înțeleg cum un medic de doar 56 de ani a murit subit și care ar putea fi cauza acestei tragedii.

 

Nu răspundea la telefon, nu venea la prezentări, iar un medic, care de fapt era și prietena ei foarte bună, s-a dus împreună cu cei de la recepție în cameră”, a declarat un medic și apropiat al Gabrielei Ștefănescu.

 

Citește continuarea AICI