Sfârșit CUMPLIT: Un bărbat a murit înainte să fie salvat de elicopterul SMURD: Casa în care se afla a ars în întregime

Tragedie petrecută în această dimineață într-o comună din județul Botoșani. Un bărbat și-a pierdut viața la spital, după ce locuința în care se afla, a fost cuprinsă de flăcări.

 

Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani au intervenit cu autospeciale astăzi, 2 martie 2016, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe raza comunei Corni. 


”Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu în comuna Corni. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenție ardea întreaga locuință. Incendiul a fost stins de pompieri și a fost înlăturat pericolul de explozie, fiind scoasă o butelie”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” Botoșani. 

Botoșăneanul în vârstă de 92 de ani a suferit arsuri de gradul II-II pe față, mâini și câile respiratorii. El a fost preluat de un echipaj de la Terapie Intensivă Mobilă (TIM) și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati pentru îngrijiri medicale de specialitate. A fost solicitat și elicopterul SMURD pentru transportul acestuia la un spital de specialitate din București, dar între timp bărbatul a decedat.  Cauzele incendiului sunt în curs de stabilire.

(Ș.V.)