CUMPLIT: Încă o mamă şi-a asfixiat copilul abia născut, săpături în curtea casei în căutarea altor doi prunci îngropaţi

După cazul înfiorător de la Vlăsinești, un altul a ieșit la iveală, de data aceasta fiind vorba despre trei prunci cărora așa-zisa mamă le-ar fi curmat viețile.

 

Un caz înfiorător, în care pare a fi vorba de uciderea a trei prunci, a ieşit la iveală în comuna suceveană Dorna Candrenilor, într-o familie cu un nivel peste medie, care nu trezise până acum nici un fel de suspiciuni.

 

O femeie în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, a născut acum câteva zile un copil pe care l-a băgat într-un sac menajer pe care l-a legat. Copilul a murit, iar necropsia a arătat că nou-născutul a respirat, deci era viabil, fiind ucis, scrie Monitorul de Suceava. În urma audierilor femeia, ingineră la o multinaţională, le-a spus poliţiştilor că şi-ar mai fi îngropat în curte în ultimii doi ani încă doi copii. Este un scenariu de coşmar care s-a confirmat deja în parte pentru anchetatori.

 

În urma săpăturilor efectuate marți după-amiază în curtea familiei, echipa complexă formată din poliţişti judiciari şi criminalişti a găsit în locurile indicate de femeie oseminte ce par a fi umane. Este vorba, după toate probabilităţile, despre ceilalţi doi copii despre care a vorbit femeia cu o seninătate înfiorătoare. Osemintele urmează a fi expertizate de specialişti, însă o cauză a morţii va fi imposibil de stabilit.

 

Deocamdată, potrivit sursei citate, femeia nu a fost reţinută în arest, fiind luată măsura internării ei, pentru realizarea unei expertize psihiatrice în regim de urgenţă, în cadrul căreia să se stabilească dacă aceasta a avut sau nu discernământ la comiterea faptelor.

 

„La data de 09 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou-născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

 

Cu privire la ultimul nou-născut, cel de acum câteva zile, s-a stabilit clar pruncuciderea.

 

Copil aruncat în WC la Vlăsinești

 

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, o tânără din Vlăsinești, județul Botoșani, a născut un prunc pe care l-a aruncat în toaleta din curtea casei.

 

Nici iubitul ei, nici restul familiei, nu au avut habar de faptul că tânăra de doar 19 ani fusese însărcinată. Fapta a ieșit la iveală abia după ce femeia a ajuns la Maternitatea Botoșani, cadrele medicale observând că aceasta prezintă semnele unei nașteri recente.

 

Anchetatorii au stabilit că nou-născutul a murit asfixiat cu fecale, trupul fetiței având semne de violență.  

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store