Practic pe ambele străzi este vorba despre aproximativ aceleași probleme. Apa băltește pe carosabil chiar lângă gurile de scurgere, lucrările sunt întârziate sau făcute de mântuială. Ceea ce s-a întâmplat cu strada Primăverii, își are corespondent la Maramureșului.
Artera ar fi trebuit să fie gata deja însă constructorul nu a dus obiectivul nici măcar la jumătate. Mai mult decât atât, partea finalizată prezintă deja o serie de erori. Delta Con este firma de construcții din Dorohoi care a câștigat licitația pentru strada Maramureșului și cea care a lucrat cu Victor Construct la Primăverii.
„Voi obliga firma să suporte costul lucrărilor prost executate până la ultimul leu. E vorba de banii cetățenilor și nu îmi permit să îmi bat joc de ei. Avem cerințe tehnice foarte clare pe care constructorul și le-a asumat când a semnat contractul. Dacă nu se respectă aceste cerințe, e foarte simplu: Recuperăm toți banii din garanție”, a transmis Ovidiu Portariuc din America.
Se ia în calcul chiar organizarea unei alte licitații pentru finalizarea lucrărilor și corectarea greșelilor făcute de Delta Con. De asemenea, primarul a spus că va cere constructorului să plătească pentru bătaia de joc de pe străzile din Botoșani. (G.E.)