Cum îți repari mașina avariată de furtună, chiar dacă nu ai CASCO

Proprietarii de mașini pot primi bani pentru reparația mașinilor distruse în timpul furtunilor.

 

Ținând cont de faptul că, în această perioadă, au fost anunțate furtuni în mai toate regiunile țării, proprietarii de mașini ce sunt avariate de obiecte aflate pe domeniul public și în administrarea autorităților trebuie să știe că pot cere acestora plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor.

 

Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-și găsesc mașina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităților locale, în instanță, plata unor despăgubiri.

 

Atât asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), cât și asigurarea CASCO acoperă riscuri la care se expun conducătorii auto și mașinile lor sau ale altora, din cauza lor. Asigurarea RCA este obligatorie pentru șoferi, în timp ce asigurarea CASCO este opțională.

 

Apoi, polița RCA acoperă daunele produse altora, iar cea CASCO acoperă daunele produse mașinii deținătorului, indiferent de cine le provoacă, în condițiile în care a plătit pentru acoperirea anumitor riscuri.

 

Așadar, cei ce au o asigurare suplimentară CASCO și își găsesc mașina avariată pe domeniul public, indiferent de cauză, rezolvă situația relativ ușor și rapid: se adresează asigurătorului la care au încheiată această asigurare, scrie Avocatnet.ro.

 

Pe de altă parte însă, în cazul unei mașini avariate pe domeniul public, din cauza unor obiecte sau elemente de construcții ce trebuie întreținute de autorități (un copac, de exemplu), lucrurile se complică pentru cei ce nu au decât o poliță RCA.

 

Totuși, chiar și-n lipsa unei polițe CASCO, aceștia pot primi bani pentru repararea mașinii. Concret, ei pot cere despăgubiri, în instanță, celor ce se fac responsabili de daunele provocate mașinii.

 

Astfel, în cazul unui copac căzut pe mașină, păgubitul ar trebui să ceară despăgubiri autorităților locale, iar în cazul în care și-a avariat mașina într-o groapă, administratorului drumului sau celui care execută lucrări pe drumul respectiv, după caz.

 

Anumite autorități locale, mai prevăzătoare, s-au asigurat deja împotriva pagubelor provocate de bunurile deținute și administrate de acestea mașinilor cetățenilor.