Cum e să te trezeşti cu 1 milion de euro în cont? Întrebaţi-l pe Cârlan de la „Apă”

 

Punerea sub executare silită a conturilor operatorului de apă şi canalizare are şi partea sa bună pentru SC Nova Apaserv SA. Societatea a încasat un milion de euro fără să presteze efectiv un serviciu şi fără eforturi extraordinare. În plus, banii provin şi din străinătate, nu de la o instituţie sau vreo companie din Botoşani.

Gabriel Carlan director general Nova Apaserv Botosani

Au încercat să execute o scrisoare de garanţie bancară de un milion de euro

Unitatea la care Consiliul Judeţean Botoşani este acţionar principal are poprire pe conturi din cauza unui litigiu dintre SC Dytras SA, companie cu capital spaniol care a contractat lucrările de la staţia de epurare din Răchiţi şi SC Conrec SA, societate care le-a realizat în subantrepriză. În principiu, firma botoşăneană a executat lucrări care nu au fost plătite, iar cei de la Dytras au motivat că nu şi-ar fi primit la rândul lor banii de la Nova Apaserv, astfel încât agentul economic condus de Mihai Vrăjitoru s-a îndreptat împotriva furnizorului de apă şi canalizare.
Reprezentanţii SC Nova Apaserv SA susţin însă că, de fapt, potrivit contractului pe care îl aveau încheiat cu spaniolii în perioada de garanţie a lucrărilor trebuiau să remedieze deficienţele constatate după finalizare. Perioada de garanţie a expirat pe 11 noiembrie 2012, Dytras a fost notificată, însă a solicitat o prelungire până în 9 ianuarie 2013, care i s-a acordat. Nici în această perioadă nu a efectuat însă lucrările suplimentare, solicitând o nouă prelungire. Conducerea Nova Apaserv a comunicat că este de acord cu o condiţie: să se prelungească şi durata de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară, care expira pe 31 ianuarie. Nu au mai primit însă vreun răspuns, astfel încât pe 27 ianuarie s-au adresat Caixabank pentru executarea scrisorii de garanţie.

Spre marea lor surprindere chiar au reuşit

Spre marea surpriză a şefilor SC Nova Apaserv SA într-o săptămână un milion de euro a fost virat în contul societăţii. „Deci noi avem acum în conturi un milion de euro, scrisoare de garanţie de la Dytras. Nu puteam să stau! Ei nu şi-au prelungit garanţia, nu au executat lucrările”, ne-a declarat Gabriel Cârlan, director general SC Nova Apaserv SA. Potrivit acestuia banii pot fi utilizaţi pentru remedierea deficienţelor apărute la staţia de epurare, calculele estimative arătând că valoarea lor depăşeşte 250.000 de euro, nefiind foarte clar dacă diferenţa va fi înapoiată spaniolilor. „Am creat un cont special şi cu banii de acolo facem lucrările”, a mai spus Gabriel Cârlan.

Spaniolii de la care s-au luat banii sunt în insolvenţă

Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care Dytras este în insolvenţă atât în România, cât şi în Spania. Compania cu capital spaniol a contractat mai multe lucrări asemănătoare cu operatori de apă din ţară pe aceeaşi linie de finanţare europeană pe care s-au obţinut şi la Botoşani fondurile şi mai peste tot au intervenit probleme financiare în derularea investiţiilor. De altfel, Botoşăneanul a prezentat pe larg încă din 2009 afacerile dubioase pe care Dytras le desfăşoară la staţia de epurare (foto jos)
Dytras lucrari la statia de epurare Rachiti
CITEŞTE ŞI:
Ţeapă europeană la staţia de epurare
Tupeu spaniol pe proprietatea statului