Cum e să fii deputat nesimţit

 

Îmi propusesem iniţial să scriu despre altceva seara aceasta, numai că pe la orele amiezii l-am văzut pe Costică Macaleţi plimbându-se cu maşina prin oraş. Aparent este o chestie banală, n-are omul voie să se plimbe? Ba are, bineînţeles că are. Numai că omul e deputat, iar în ziua respectivă ar fi trebuit să se afle la Parlament. Asta-i una. În al doilea rând autoturismul la volanul căruia se afla nu era VW-ul din dotarea familiei, ci Logan-ul de la Parlament. Iar deputatul cu pricina e în grevă. Apoi, mi-am amintit că a recunoscut senin că el semnează condica chiar dacă nu participă la lucrări. Asta înseamnă că sigur ia indemnizaţie. Dacă chiar o donează nu mai suntem atât de siguri. Ce soi de grevă e asta în care beneficiezi de toate privilegiile de demnitar, de la maşină la hotel şi de la indemnizaţia babană la haleală pe banii statului, numai de ceva muncă nu ai şi tu parte?
Anul trecut, tocmai prin martie, sute de cadre didactice botoşănene au ieşit în stradă şi au protestat mai bine de două săptămâni, iar pentru treaba asta li s-au tăiat lefurile. La parlamentarii grevişti nu doar că nu li se ia din retribuţie, dar nu se atinge cineva nici de toate celelalte avantaje.
Acum să nu vă imaginaţi că parlamentarii Puterii muncesc pe brânci ca să compenseze greva colegilor. Săptămâna trecută, miercuri pe la amiază, deputatul Buhăianu îşi căuta treabă pe la Palatul Administrativ din Botoşani. Asta la şase zile după ce solicita demisia unui alt parlamentar pentru chiul. Acelaşi personaj, la începutul lunii februarie, a chemat presa într-o sâmbătă ca să facă un apel către demnitarii opoziţiei aflaţi în grevă să-şi doneze indemnizaţiile aferente perioadei de întrerupere a lucrului şcolii din Cerchejeni căreia i-a ars acoperişul. Tot atunci, cu mânuţele lui, a împărţit un comunicat prin care anunţa că el îşi va dona indemnizaţia pe ianuarie unităţii de învăţământ lovite de incendiu. Ei bine, nu doar că până pe 26 februarie nu o făcuse, ci şi chiar l-a făcut el în toate felurile pe un senator care a avut tupeul să arate o chitanţă că a dat 1.000 de lei şcolii cu pricina.
Sunt două exemple de tupeu şi nesimţire, de nepăsare şi minciună, sunt doi parlamentari care anul ăsta mai vor o dată, după ce au vrut-o şi în urmă cu patru ani. Iar ele pot continua cu Ţurcanu care săptămâna trecută, când ar fi trebuit să se afle la Bucureşti, povestea senin că îşi ducea (sau aducea, cui îi pasă?) fata de la dans ori cu Dolineaschi care a descoperit stupefiat că nu ştiu ce fantomă l-a semnat prezent şi uite aşa el a fost pontat şi o să ia indemnizaţie fără să vrea.
Mă opresc aici că m-au luat nervii. Iar eu, ca majoritatea oamenilor care merg la vot, trebuie să mai şi muncesc pentru o leafă. Că nu-i la toată lumea ca la parlamentari, lucrezi, nu lucrezi, curg sutele de milioane de lei vechi, statul îţi dă maşină, îţi dă bani de telefon, crăpare la dumping şi îţi pune şi hotel la dispoziţie.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 Curvăsăreala populară, de la Dan de la Bucale la Dorin de la Botoşani