Cum e posibil? Vedeta listei candidaților pentru municipiu - președinte de secție de vot – DOCUMENT

Doi directori din cadrul Autorității Electorale Permanente (AEP) au fost prezenți la Botoșani luni dimineață pentru a efectua tragerea la sorți pentru președinții și locțiitorii acestora din secțiile de votare la alegerile locale din 5 iunie 2016.

 

Aleși prin... click

Tragerea la sorți nu a fost nicidecum asemenea celei din urmă cu patru ani, când s-a întins pe durata unei zile. Luni dimineață a fost nevoie de un simplu click pe un laptop adus special, așezat în fața presei pentru transparență și care în mai puțin de un minut a generat în primă fază lista cu președinții secțiilor, iar în a doua etapă aceea cu locțiitorii acestora. Numele au apărut într-un document pdf., care a fost ulterior listat, fiind cele care apar în baza de date a experților electorali de la Botoșani.

Candidatul Oroșanu, desemnat președinte de secție de vot

La secțiile de votare din municipiu apar câteva nume cunoscute, iar cel puțin într-un caz există o situație de incompatibilitate. Este vorba de Marius Oroșanu, aflat pe lista pentru Consiliul Local Botoșani a PNL și posibil viitor viceprimar. El a fost desemnat în urma tragerii la sorți drept președinte al secției de votare de la Liceul de Științe ale Naturii Grigore Antipa. Pentru fostul lider Cartel Alfa Botoșani participarea într-un asemenea fel la un scrutin nu ar constitui o premieră. În 2014 actualul candidat PNL la Consiliul Local a fost implicat la toate alegerile posibile, ocupând funcția de locțiitor de șef de secție atât la alegerile europarlamentare, cât și la turul I și II de la prezidențiale. De altfel, pentru aportul său în desfășurarea acestor exerciții de democrație a fost recompensat cu 1.190 de lei.  

Ploaie de funcționari de la municipiu la conducerea secțiilor

Printre cei care fac parte din corpul experților electorali se regăsesc și soția directorului adjunct de la Locativa, Olivia Gornea și șefa Serviciului de Probațiune, Lucia Cîmpan. De asemenea, se remarcă o prezență masivă a funcționarilor de la Primăria Botoșani, printre aceștia regăsindu-se directorul economic, Geanina Bulmagă, șefa biroului de achiziții, Daniela Aniței, dar și Violeta Oroșanu, Niculina Mocanu, Valentina Bercea.

Olivia Gornea – locțiitor – Liceul de Artă ”Ștefan Lucian”
Violeta Oroșanu – locțiitor - Școala Generală nr. 7
Marius Leonardo Oroșanu – președinte – Liceul de Științe ale Naturii ”Grigore Antipa”
Cătălin Mihai Alexa - președinte - Școala Generală nr 16
Geanina Bulmagă – locțiitor - Școala Generală nr 10
Bogdan Doroftei – președinte – Colegiul Național A.T. Laurian
Lucia Cîmpan – președinte – Colegiul Național A.T. Laurian

Imposibilul a devenit posibil

Poate fi o persoană și candidat și președinte al unei secții de votare?

”Nu e posibil, legea interzice însă acum se fac cererile de renunțare la funcțiile astea în care au fost desemnați, de președinți sau locțiitori ai secțiilor de votare. O să procedăm la o nouă tragere la sorți pentru toți cei care sunt incompatibili. Dar deocamdată îi las astăzi și mâine pentru că ei erau destul de mulți cei care renunțau și după aceea o să mai facem o verificare”,


Mihaela Ungureanu, președinte BEJ Botoșani.

 

Există și o explicație în opinia judecătorilor de la Biroul Electoral Județean (BEJ) Botoșani.

 

”Problema este că la întocmirea listei de către AEP dlor nu i-au întrebat dacă vor sau nu vor să fie președinți în secții. Au luat din baza de date a experților electorali și i-au tras la sorți, fără să-i consulte în prealabil sau să se formuleze vreo cerere în acest sens. De asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat”,


Mihaela Ungureanu, președinte BEJ Botoșani

Judecătoarea de la BEJ a mai explicat că acest corp al experților electorali a fost constituit pentru toate tipurile de scrutine electorale, inclusiv cele parlamentare sau prezidențiale, iar actualii candidați e posibil ca în trecut să fi fost apolitici.

Însă, cât de convenabil…

”Legea nu prevede în mod expres că trebuie să formuleze cereri, sunt experți electorali, au fost desemnați”,


Mihaela Ungureanu, președinte BEJ Botoșani.

 

Tragerea la sorți ar urma să fie repetată pentru secțiile de votare unde există situații de incompatibilitate, cel mai probabil miercuri, 25 mai 2016.