Cum arată astăzi Hotelul lui Eminescu: ”Privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine...” - FOTOGALERIE

În vara lui 1882, Mihai Eminescu îi scria Veronicăi Micle despre întâlnirea sa cu Marea Neagră.

 

Poetul era cazat la mansarda unui hotel al Constanței. Acum, hotelul ridicat pe acel loc va fi restaurat și redat circuitului turistic.

 

Hotelul Intim este unul dintre cele mai vechi hoteluri din Constanța. Inaugurat în 1909, Intim (denumit inițial „Regina”) a fost construit pe locul unde fusese înainte Hotelul d’Angleterre, cel care l-a adăpostit timp de zece zile pe Mihai Eminescu, în iunie 1882 - cu exact 7 ani înaintea de moartea sa, survenită în 15 iunie 1889.

 

De aici, Luceafărul i-a scris iubitei sale: „Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine (…) O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate (…) Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos”.

 

 

 

 

Trecerea poetului naţional prin Constanța este menţionată pe o plăcuţă memorială aflată pe faţada hotelului de acum, potrivit Adevărul.

 

Istoricul de artă Doina Păuleanu explica faptul că orașul, la acea vreme, devenise deja o localitate turistică. Aici se organizau baluri la care participa lumea bună, se etalau rochii, aveau loc banchete oficiale.

 

„În vremea aceea, hotelul Carol şi hotelul d’Angleterre erau cele două mari unităţi din Constanţa, un orăşel foarte mic. În plus, la Constanţa se ajungea foarte greu. Oamenii trebuiau să meargă cu trenul până la Giurgiu, apoi pe Dunăre până la Cernavodă, de unde luau din nou trenul pentru a ajunge la Constanţa“, scria Doina Păuleanu.

 

În 1903, Hotelul d’Angleterre a fost dărâmat, iar în trei ani a fost construit Hotelul Regina, redenumit în perioada comunistă cu numele de „Intim”, nume care s-a păstrat până astăzi. Primul proprietar al clădirii este un anume Theiler. Hotelul este construit în stil eclectic, cu elemente de Art Nouveau și structura neoclasică a fațadei principale. Planurile au fost făcute chiar de Daniel Renard, arhitectul care a proiectat și Cazinoul din Constanța.

 

Încă de la inaugurarea lui, hotelul a fost frecventat de intelectualii orașului, aici luând naștere societatea „Cercul farmaceutic”, societatea „Cercul de litere, arte şi sport” și Cercul Intim (1925) care reunea familiile de intelectuali. Și politicienii vremii treceau pragul saloanelor și aici trebuie amintiți membrii comitetului executiv al Partidului Conservator-Democrat din Constanţa şi Take Ionescu, şeful partidului.

 

 

 

 

Comuniștii i-au schimbat numele din „Regina” în „Intim”, iar din 1949 hotelul a devenit proprietatea statului. A fost renovat în 1970, păstrându-și în continuare destinația turistică. După Revoluția din 1989, clădirea a fost revendicată de foștii proprietari și câștigată în anul 2004, în urma unor procese de cele doua moștenitoare, Angela și Elisabeta Tîrpa. Apoi, în anul 2017 intră în proprietatea familiei Dușu care acum a început lucrările de restaurare.

 

 

 

 

În Hotelul Intim a pătruns Hollywood-ul în toamna lui 2015, când a fost turnate aici scene din filmul „What happened to Monday“, un thriller în care au jucat actorii Willem Defoe, Noomi Rapace, Glenn Close, Robert Wagner.

 

(Foto: Adevărul)