Autoritatea pentru Reformă Feroviară consultă piaţa pentru trenuri de mers cadenţat în jurul oraşelor mari, inclusiv Botoșaniul.
Pe scurt: este vorba despre trenuri care circulă la intervale identice, uşor de ţinut minte. De asemenea, vor fi și conexiuni cu judeţele vecine, în cazul nostru Suceava.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a publicat pe platforma electronică de achiziţii publice un anunţ privind consultarea de piaţă privind introducerea a 21 de trenuri „de mers cadenţat” în jurul oraşelor mari din România, pe listă fiind şi Botoșaniul.
De asemenea, se are în vedere și asigurarea a 12 conexiuni între reşedinţele de judeţ apropiate, una dintre rute fiind Botoșani – Suceava.
Conform documentului publicat pe platforma electronică, consultarea vizează stabilirea mersului cadenţat în transportul feroviar pentru fiecare polii de creştere şi de dezvoltare şi oraşele mari şi reşedinţele de judeţ apropiate.
„Mersul cadenţat trebuie să reflecte cererea de mobilitate a populaţiei din fiecare pol de creştere analizat, la o cadenţă adecvată, pe o perioadă de cel puţin 10 ani”, se arată în documentul autorităţii.
Proiectul ar urma să fie implementat în 12 luni, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene.
Conceptul „trenurilor cu mers cadenţat” a fost dezvoltat de mai bine de 50 de ani în Europa de Vest.
„Mersul de tren cadenţat se referă la un sistem în care trenurile circulă la intervale identice (perioade egale), uşor de ţinut minte”,
Iosif Szenteş şi Viorel Lucaci, ingineri CFR
Un astfel de sistem ar îmbunătăţi mobilitatea în România. Practic, într-un astfel de sistem trenul are ore de plecare şi de sosire la aceleaşi minute ale fiecărei ore, din două în două ore sau din jumătate în jumătate de oră. Capacităţile de transport sunt mai mici (între 100 şi 350 de locuri), dar frecvenţele propuse sunt ridicate.
Data limită pentru transmiterea de propuneri este 27 aprilie 2022, iar consultarea se va încheia pe 4 mai 2022.