(P) Corpurile de iluminare sunt o parte importantă din fiecare locuință, asigurând în fiecare cameră vizibilitatea necesară desfășurării activităților zilnice, dar și un ambient plăcut. În funcție de design, culoare și intensitatea luminii, corpurile de iluminat reușesc să schimbe complet atmosfera unei încăperi.
Atunci când ne gândim la corpuri de iluminare, primele la care ne gândim sunt lustrele și candelabrele, ambele o idee excelentă pentru camerele mari și spațioase, deoarece oferă îndeajuns de multă lumină pentru astfel de spații.
Când vine vorba despre iluminatul unui hol, povestea se schimbă. Acesta nu beneficiază de lumină naturală, la fel ca celelalte camere, așa că este important să știm cum să alegem corpurile de iluminare eficiente, dar care să complimenteze designul casei. Iată câteva criterii după care să te ghidezi atunci când alegi corpuri de iluminare pentru holul tău:
În momentul când intri într-un magazin, poți fi ușor derutat, sau chiar copleșit de multitudinea de tipuri, modele și culori ale corpurilor de iluminare pe care le vei găsi, iar atunci apare întrebarea: care este cel potrivit pentru holul meu? Ei bine, află că nu este chiar atât de complicat să îți dai seama.
Holul este o zonă de tranzit în casa ta, unde, în cele mai multe cazuri, nu există lumină naturală, așa că ai nevoie de o lumină care să te ajute să te orientezi cât mai bine.
Pe lângă lumina de la nivelul tavanului, furnizată de spoturi sau lustre, ai nevoie și de o lumină amplasată mai jos, care să îți ofere vizibilitatea necesară atunci când treci dintr-o cameră în alta, pe timp de noapte, sau, de ce nu, atunci când vrei să te încalți, în cazul în care vorbim despre holul de lângă ieșirea din locuință. Această lumină este furnizată cel mai bine de aplice, datorită faptului că acestea sunt plasate pe perete, mai aproape de nivelul solului.
Acum că am stabilit tipul corpului de iluminat, este timpul să vorbim și despre modelul acestuia. Pentru a face asta, prima dată trebuie să îți privești în ansamblu locuința și să te gândești la ce fel de design ai, sau vrei să obții.
Dacă ești genul de persoană care se regăsește în designul minimalist, în care accentul cade pe simplitatea și rafinamentul foarte precis al formelor și al liniilor, cu siguranță vei aprecia foarte tare aspectul unor aplice într-un model industrial, sau modern – simple, dar în același timp sofisticate și care cu siguranță vor reuși să iasă în evidență.
În cazul în care vrei să păstrezi stilul românesc de design interior, care este definit de folosirea unor materiale naturale, de obiecte achiziționate din anticariat, sau obiecte de artizanat, aplicele retro sau rustice te vor ajuta să completezi perfect ambientul dorit.
O tendință din ce în ce mai folosită și în locuințele din România, în materie de design interior, este stilul scandinav. Acest stil este definit de naturalețe, lumină și simplitate, de culori deschise și materiale naturale. Iar pentru că o caracteristică fundamentală a acestui stil este tocmai lumina, corpurile de iluminare nu trebuie să lipsească. Caută să folosești aplice pentru holul tău, tot pe modelul scandinav, iar casa ta va radia de lumină încă de la intrare.
Și pentru că tot am vorbit de corpurile de iluminare pentru hol, care să te ajute la orientare, și am stabilit faptul că aplicele sunt un must have, datorită amplasării lor cât mai aproape de pardoseală, nu uita să pui pe holul de la intrarea în locuință și pufuri. Nu numai că sunt foarte utile pentru încălțat și descălțat, dar acestea vor fi și niște elemente vizuale pe care le vei aprecia atât tu, cât și oaspeții tăi. Mai mult decât atât, pufurile vor fi puse si mai mult în evidență cu ajutorul corpurilor de iluminat, pe care acum știi cum să le alegi încât să se potrivească pe holul tău!
Sursa de imagine:
Pixel-Shot / Shutterstock.com