Singurul luptător anticomunist care a lăsat un jurnal descrie și modul în care a trăit Paștele, în aprilie 1953.
Vasile Motrescu a fost prins în ianuarie 1958, fiind trădat de unul dintre apropiații săi. A fost închis la Penitenciarul Botoșani și apoi a fost executat pe 29 iulie 1958.
Vasile Motrescu se ascundea, deja, de câțiva ani de securitatea bolșevică, care controla România după cel de-Al Doilea Război Mondial. În jurnalul său, partizanul descrie stările trăite în munţi, singurătatea, frigul, foamea, dar şi sentimentul de ură împotriva bolșevismului. Textul despre modul cum a trăit Paștele este prezentat de către Fundația ”Ion Gavrilă Ogoranu”.
”Vineri, 3 aprilie 1953 (Vinerea Paștilor) Amărât și plin de gânduri am petrecut și această zi de cum m-am sculat, am ieșit la soare și citesc în Biblie și mă gândesc că vine Sfintele Paști și sunt acilea. Paști petrecut în necaz, sunt disperat și fără nicio nădejde și eu din mila Domnului, până se va îndura Dumnezeu și mă va strânge după pământul celor vii. Stau la soare și mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paști orice suflet cât de sărac și tot se bucură cel puțin de libertate și e la un loc cu toți oamenii. Numai eu stau pe pustii și îmi plâng păcatele singur și fără nicio mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând și iertând tovarășii de viață și pe toți vrăjmașii sufletului meu. Cât necaz, câtă trudă, durere, suferință, oboseală și gânduri fără niciun rost am întâmpinat într-acești 4 ani, de prigoană, temniță și captivitate, trupul meu istovit și mintea mea obosită. Nu există ființă de om pe fața pământului să-și poată imagina viața mea de câine, pe care am trăit-o acești 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Grueț că zăpada pe față s-a pleșit. În vârful Gruețului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica rușilor și atunci am trăit greu, dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruși, acum sunt de frații mei români. Da, stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg de zahăr și un litru de ulei și au adus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în raiul bolșevic.(...) Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineața când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 și mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane, prăjituri și altele de ale mâncării și două cămăși curate și o izmană atâta bucurie am și eu la sufletul meu de Sfintele Paști, dacă am ce mânca și o cămașă curată parcă toată lumea e a mea simt și eu că sunt pe la Sfintele Paști. Numai a uitat să-mi aducă ou roșu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăți rucsacul și o traistă, mi-am luat merindele și m-am dus pe groapa Ploștei și mi-am împachetat din nou și am mâncat și eu pe săturate pască, smântână mi-a adus și miere și săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paști petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă. (...) Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paștele anului 1953”.
”Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști) Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit şi nu ştiu cum e viaţa liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului şi am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr. Am trecut în Dealul Slateni şi fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară şi când a înserat am plecat către sat. Pe drumul din Criveţe peste toloaca ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoinţă, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obişnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăţi, veşti şi încurajare, i-am dat carnea de capră şi în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate şi cartofi aşa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg. La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieşit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi şi şanţuri, şi sec bălţile de apă în Criveţe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe şi pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un șopron şi m-am băgat într-o grămadă de gunoaie şi nu ştiu ce gângănii se suiau pe mine şi mă înţepau de parcă stau în furnicar. Înspre ziuă a venit şi un dihor şi s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simţit a fugit speriat şi revoltat că i-am ocupat locuinţa. Oare de ce nu am fericirea să trăiesc cel puțin în sat sau să mai am pe cineva cu mine, să nu fiu singur, să stau în pustiu împreună cu fiarele pădurii, să duc viață de pustnic la vârsta de 32 ani, să mă conformez regulilor partizanatului greu de suportat? Căci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferința, durerea sufletească și trupească căci nici bolnav n-am timp să fiu. Frigul, foamea, lipsa de îmbrăcăminte și toate cele ce are nevoie un om, pentru cine le suferi? (…)", sunt cuvintele luptătorului anticomunist, potrivit ziare.com.
