CUM a rămas un tânăr botoșănean fără 3.000 de lei în buzunar

Probleme pentru un botoșănean după ce s-a ocupat de afaceri ilegale.

 

Un minor a fost prins că deținea țigări de contrabandă, iar din acest motiv a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de contrabandă în formă asimilată.

 

În fața instanței de la Judecătoria Botoșani, băiatul a recunoscut fapta. Chiar dacă acum este student, băiatul trebuie să urmeze un program sub atenta monitorizare a serviciului de probațiune deoarece atunci când a comis infracțiunea era minor.

 

„În temeiul art. 134 rap. la art. 117 Cod penal aplică inculpatului BI, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă forma asimilată (deţinerea de bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă), prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod penal, măsura educativă a stagiului de formare civică, constând în obligaţia de a participa la un program cu o durată de două luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor”,

se arată în decizia instanței

 

 

Totodată instanța a dispus confiscarea specială a cantităţii de 325 pachete de ţigări de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova și Duty Free.

 

De asemenea, tânărul trebuie să achite un prejudiciu în valoare de 3.380 de lei.

„Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente B.C, să plătească părţii civile A.N.A.F. – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi suma de 3.380 lei, cu titlu de taxe vamale, accize şi TVA, plus creanţele accesorii calculate de la data săvârşirii infracţiunii – 31.03.2015 până la data plăţii efective”,

se mai arată în decizia instanței

 

 

download from google play download from apple store