El a fost căsătorit cu o traducătoare din Marea Britanie, celebră pentru traducerea din engleză în română a cărţii "Pe aripile vântului".
Constantin Lăzărescu a venit pe lume în anul 1906, într-o familie de gospodari înstăriţi din comuna Suraia, judeţul Putna, actual Vrancea. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a mers la seminarul de la Ismail şi ulterior a absolvit Facultatea de Drept la Bucureşti cu note mari, fapt pentru care a fost primit fără întârziere în Baroul Bucureşti. În acea perioadă şi-a cunoscut şi viitoarea soţie, o englezoaică sosită cu părinţii la legaţia ţării natale din capitala României, pe nume Marry Cobb. Aceasta abia se despărţise de primul soţ, provenit din celebra familie Polihroniade, şi a şi decis să-şi unească destinul cu cel al vrânceanului Lăzărescu. Distinsa Marry, o doamnă stilată, era o cunoscută şi pricepută traducătoare din engleză în română şi invers, printre lucrările finalizate ce-i făcuse faima numărându-se şi celebrul roman „Pe aripile vântului”. "Multe dintre traduceri le efectua în casa socrilor săi din Suraia, probabil aici găsindu-şi liniştea pe care, uneori, Bucureştiul nu i-o putea asigura.
Mai mult, deseori se întâlnea şi îi descifra tainele limbii engleze distinsei fiice a pictorului Octav Băncilă, Milka Băncilă, o apreciată traducătoare la Televiziunea Naţională", potrivit medicului Dan Lăzărescu, nepotul avocatului. În Bucureşti, vrednica familie Lăzărescu nu putea sta departe de cele mai selecte cercuri reuşind să intre chiar în anturajul Curţii Regale. Au participat în calitate de invitaţi la instalarea Guvernului Antonescu, evident în prezenţa regelui Mihai, ceremonie desfăşurată în două etape, dintre care cea mai fastuoasă petrecută la Patriarhia Română.
Familia Lăzărescu s-a plimbat prin multe şi frumoase locuri ale ţării alături de principesa Ileana, fiica mai mică a Regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Îi mai însoţeau în periplurile de voie bună Florica Cantacuzino, soţia prinţului, avocatului şi liderului legionar Alexandru Cantacuzino, Alice Sturdza ori marchiza Virgina da la Rosa. Constantin a fost de asemeni bun amic şi cu doi colegi din Barou cu ferme orientări comuniste, binecunoscuţii Ion Gheorghe Maurer, primul ministru favorit al lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae D. Cocea, publicist, de la care a primit nişte sfaturi în legătură cu viitorul apropiat, dar de care nu a ţinut cont. Aşa că pentru neascultarea poveţelor „tovărăşeşti”, dar mai ales pentru ca a recepţionat şi a trimis câteva scrisori marelui compozitor român George Enescu, pe când acesta se afla în America si apoi la Paris, fugit din ţară şi, defăimat de tovarăşi, a fost arestat în 1947 şi condamnat în 1950 la 15 ani de muncă silnică pe care i-a efectuat până la capăt. A primit şi un bonus de doi ani domiciliu forţat în Bărăgan pentru a-şi băga minţile în cap şi a nu se mai abate de la linia dreaptă dictată de partid, adică să nu mai trimită scripte şi mesaje în afara ţării.
Aşa cum se întâmplă în viaţă, fatala corespondenţă s-a datorat unui fapt banal.
"Maestrul Enescu avea câteva moşioare pe la Botoşani şi, pentru că avea nevoie de bani prin străinătăţile sale, îi cerea lui Costică Lăzarescu, ca avocat personal ce îi era, să ia legătura cu administratorii pământurilor sale pentru ca aceştia să-i trimită la timp sumele de care avea evident trebuinţă. Bineînţeles că maestrul a aşteptat mult şi bine banii respectivi, în ţară moşiile aflându-se în procedură de expropriere, iar administratorii fugiţi, de teamă ori cu banii, sau devenind între timp aliaţi cu noul regim. Viaţa lui Lăzărescu în puşcărie a fost, puţin spus, grea, a fost un calvar, dar a rezistat cu bine, a învăţat pe alţi deţinuţi engleza, el a învăţat germana, într-un cuvânt au rezistat studiind", mai spune medicul, citat de Adevărul
Dan Lăzărescu despre unchiul său. În acest timp soţia avocatului mergea des la Suraia şi împreună cu socrii se încurajau reciproc. Redevenit într-un fel liber, în 1965, a spus că nu poartă nicio duşmănie torţionarilor săi, şi, dacă ar fi să reia viaţa de la capăt, la fel ar proceda. S-a angajat ca jurist la o unitate cooperatistă si în 1977 dreptul de a efectua o vizită în străinătate, ajungând până la Salzburg unde şi-a reîntâlnit după 30 de ani, o veche prietenă, maica Alexandra, fosta principesă Ileana, mătuşa regelui Mihai.
Un ultim gest curajos a fost refuzul pe care l-a transmis autorităţilor române când acestea au încercat să aducă osemintele lui Enescu, reabilitat, pentru a fi reînhumate în ţară. Dezgustat de tratamentul pe care l-a primit compozitorul în anii '50 si pentru ce a păţit personal, a refuzat să ia legătura cu rudele acestuia în vederea demarării procedurilor specifice.
