Cu noi băncile ar da faliment : Botoşănenii, penultimul loc pe ţară la banii din bănci

 

Starea economică precară a judeţului este reflectată şi de fondurile pe care botoşănenii le deţin în bănci. Disponibilităţile la vedere şi depozitele la termen din Botoşani sunt de numai 426 euro/persoană, sumă cu care ocupăm penultimul loc pe ţară. Doar Giurgiu, cu o medie de 367 de euro, ne devansează. În apropierea noastră se situează Călăraşi, cu 451 euro/persoană.
Din datele făcute publice de Banca Naţională a României, la polul opus se situează bucureştenii, care în medie au peste 4.000 de euro în bănci. Suma medie deţinută în bănci de o persoană care locuieşte în capitală depăşeşte de două-trei ori plasamentele populaţiei din cele mai bogate judeţe şi de peste 10 ori banii depuşi în cele mai sărace judeţe, printre care şi Botoşani. Regiunea Bucureşti-Ilfov este urmată în top 10 de judeţele Cluj (1.687 euro/persoană), Braşov (1.374 euro/persoană), Constanţa (1.304 euro), Timiş (1.232 euro), Sibiu (1.225 euro), Mureş (992 euro), Argeş (988 euro), Bihor (953 euro) şi Prahova (935 euro). La nivel naţional, valoarea medie individuală, care include atât depozitele, cât şi disponibilităţile la vedere, este de 1.206 euro, ceea ce înseamnă că botoşănenii au de trei ori mai puţini bani în bănci decât media naţională.