ULTIMELE IMAGINI cu Ayan: Tatăl a ajuns în țară și cere disperat ajutor: Ne este dor de copilul nostru - VIDEO

Dispărut de aproximativ 24 de ore, copilul de doar doi ani este căutat și la această oră.

 

Sute de oameni, polițiști, pompieri şi jandarmi au folosit câini de căutare şi drone dotate cu camere cu termoviziune în încercarea de a-l găsi, dar fără succes până la această oră. Ayan a fost văzut ultima dată când intra singur, într-o pădure din zonă. 

 

Micuțul a dispărut în timp ce se afla, alături de familie, la niște cunoștințe. Acesta a plecat fără să fie observat, iar încercările familiei de a-l găsi au fost zadarnice. Cu toate eforturile depuse, micuțul rămâne în continuare de negăsit.

 

Între timp, părinții copilului au ajuns în țară, seara trecută, și au participat la căutări. Aceștia se aflau în Anglia, la muncă. Tatăl băiatului, de naționalitate pakistaneză, spune cu lacrimi în ochi că îi este dor de fiul lui, potrivit antena3.ro.

 

Tatăl lui Ayan

,,Mulțumesc tuturor românilor, oamenilor din județ, toți ne ajută foarte mult, dar avem nevoie de mai mult. Ne este dor de copilul nostru. Vă rog, vă implor pe toți, veniți și ajutați-ne! Avem nevoie de voi.”

 

Ayan are păr șaten închis, ochi căprui și un ten măsliniu. La momentul dispariției, purta o bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe și adidași cu lumini la talpă.

 

Într-un apel la solidaritate și colaborare, autoritățile roagă cetățenii care dețin orice informații relevante despre locația sau circumstanțele dispariției să contacteze imediat linia de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

 

Un elicopter SMURD dar și un avion de mici dimensiuni s-au alăturat echipajelor de căutare în această dimineață.

Sursa video - Antena 3