Cu gândul la dializaţi prefectul se pregăteşte de iarnă

 

Pentru a se asigura că în perioada de iarnă se vor putea evita situațiile de urgență care să implice persoanele dependente de procedura de dializă, prefectul Costică Macaleți a vizitat astăzi singura firmă specializată în acest domeniu din județ.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a discutat cu reprezentanții firmei despre condițiile puse la dispoziție botoșănenilor, despre capacitatea de asigurare a procedurilor la timp și în număr cât mai mare.
”Am văzut că sunt doi medici nefrologi și că dializa se realizează doar în prezența unuia dintre aceștia. Aparatura, dotările par să fie suficiente, există și posibilități de cazare pentru situațiile în care va trebui să se prevină blocarea persoanelor dializate în caz de înzăpezire sau închidere a drumurilor din județ”, a concluzionat prefectul județului după discuțiile purtate.
[[banner]]
Firma de dializă are în prezent 220 de pacienți și asigură proceduri conform standardelor între orele 6:00 și 22:00, cu o capacitate de 45 de paturi.
Necesitatea monitorizării modului de gestionare a botoșănenilor dializați a fost abordată la finalul ultimei videoconferințe organizată de Ministerul Afacerilor Interne în cadrul pregătirilor aferente apropierii sezonului rece.
CITEŞTE:
 Prefectul îi bagă pe directori în şedinţă cu pregătiri de iarnă
[[galerie-foto]]