Cu fostul jucător al FC Botoșani stâlp în defensivă, România se califică în optimile Euro 2024 

România a terminat la egalitate, 1 – 1 cu Slovacia, ultimul meci din grupa E de la Euro 2024 și pentru prima dată după 24 de ani s-a calificat în fazele eliminatorii ale unui turneu final de campionat mondial sau european.  

 

Prima grupă câștigată la un Euro…

 

 

Slovacii au deschis scorul prin Duda, în minutul 24, cu o lovitură de cap, iar tricolorii au egalat în minutul 34 prin Răzvan Marin, care a transformat cu siguranță un penalty obținut de Ianis Hagi. 


Cum în cealaltă partidă, disputată la aceeași oră, Belgia a terminat 0 – 0 cu Ucraina, România a câștigat grupa E și s-a calificat de pe primul loc în optimi. 


Este pentru prima oară când România câștigă o grupă la un turneu final de campionat european. 


În ciuda speculațiilor, cu excepția minutelor de final, România – Slovacia a fost un meci extrem de disputat, ambele naționale ratând ocazii uriașe. 

 

 

… Cu un ex-botoșănean în centrul apărării 

 


În centrul defensivei tricolorilor a evoluat pe tot parcursul confruntării și Andrei Burcă, fostul fundaș al FC Botoșani. 


Apărătorul central a fost adus la FC Botoșani în 2016, după ce evoluase la o formație din Bacău.


Avea pe atunci doar 23 de ani. A evoluat în 104 meciuri în Liga 1 pentru roș-alb-albaștri, după care a fost cedat la CFR Cluj, unde a fost campion al României. 


Ultimul sezon a evoluat la Al Okhdood Club din Arabia Saudită.