Cu dicționarul în mână, Mihaela Huncă, întrebare existențială: Eu sunt politician sau tehnocrat?!

Cu inima ruptă în două și împărțită între tehnocrație și politică, Mihaela Huncă, secretar executiv al PSD Botoșani și inspector școlar general a intervenit la dezbaterea organizată de PES Activists.

 

Din ce categorie fac parte?!

Ideea adusă în atenția participanților a stârnit o oarecare rumoare dar a și captat atenția celor din jur.
”Vreau să aduc în atenția dv. tehnocrați – politicieni – politicieni tehnocrați. În ultima perioadă, foarte mulți colegi de-ai mei și eu, ne-am pus întrebarea, din care categorie fac parte. Tehnocrat? M-am uitat să văd care este definiția. Tehnocratul își îndeplinește cu responsabilitate meseria, conform fișei postului, este caracterizat de bun simț și respect de lege. Și am spus: cred că foarte mulți dintre noi suntem tehnocrați”, s-a întrebat Mihaela Huncă.
Pe de altă parte, oricât de mult și-ar dori să fie asociată unui tehnocrat, în contextul în care acesta este noul trend de guvernare, social democrata recunoaște că parcă nu ar renunța nici la politică.
Nu pot să mă dezic de ceea ce fac din punct de vedere politic. Ce înseamnă politicianul? Înseamnă că are o activitate politică, că este responsabil și că este important. Are un aport important în viața politică. Și m-am gândit că deopotrivă fac parte și din această categorie”, continuă Mihaela Huncă.

Noțiunea de politician tehnocrat (?!)

Starea de incertitudine nu pare să fi durat foarte mult, pentru că social democrata și-a răspuns singură la întrebări.
Și atunci m-am gândit, unde sunt? În care categorie? În cea a tehnocraților sau a politicienilor. Să știți că fac parte și dintr-una și din cealaltă. Pentru că putem căuta atât pe internet cât și în cărți de specialitate unde am vrut să văd dacă este definită noțiunea de politician tehnocrat. Și m-am bucurat că există”, a subliniat Mihaela Huncă.
Și totuși, greșit. Pentru că, potrivit dicționarului limbii române, accesibil oricui tehnocrația este catalogată ca fiind : ” Orientare în politologia și sociologia burgheză contemporană care postulează cadrul unor structuri în care puterea să aparțină nu factorilor politici (parlament, guvern), ci oamenilor de știință, tehnicienilor și organizatorilor; tehnocratism. 2. Intelectualitatea tehnocratică. [Gen. -iei. / < fr. technocratie, cf. gr. techne – artă, kratos – putere]”.

CITEȘTE: Dezbatere PSD în cerc despre autiștii din societate, #Colectiv și Guvern – GALERIE FOTO de la ședință