O bătrână imobilizată la pat a fost bătută, udată cu apă şi lăsată să îngheţe. Totul pentru o bucată de pământ.
Potrivit Vremea Nouă, un bărbat în vârstă de 65 de ani a dat buzna peste o bătrână dintr-un sat din comuna Tătărani.
Individul a lovit-o, a turnat peste ea două găleţi de apă şi a ieşit din casă lăsând uşa deschisă pentru ca bătrâna, imobilizată la pat, să moară de frig peste noapte.
Femeia în vârstă de 75 de ani a supravieţuit şi a fost găsită a doua zi de vecinii care aveau de grijă de ea. Le-a spus acestora tot chinul prin care a trecut în acea noapte şi a precizat că totul ar fi din cauza unei parcele de pământ. Vecinii au alertat imediat poliţia care a demerat o anchetă, dar deocamdată nu a luat nicio măsură în privinţa agresorului, scrie observatornews.ro
"Ferească Dumnezeu cum am găsit-o! Udă toată, ud și patul și plapuma, ea era aici, iar ușa larg deschisă. Era un frig de nu puteai sta. Făcuse pe ea de frică, atunci când individul o strângea de gât și îi spunea că o omoară. Vă dați seama cum a stat femeia asta udă leoarcă, până dimineață. Nu știu cum a trăit până dimineață. Mi-a spus că a mai bătut-o, că e vorba de o bucată mică de pământ, pe care ar vrea el să i-o ia. Și de asta i-a promis moartea",
a declarat unul dintre vecinii bătrânei.
(sursa foto - digi 24)