În fiecare lună este scos la concurs un post a cărui remunerație financiară lunară ajunge la aproximativ 100 de milioane de lei vechi. Și, de fiecare dată acest post rămâne neocupat. Cum este posibil așa ceva?
Vorbim despre specializarea anestezie care este una deficitară la Spitalul Județean Mavromati. În acest moment în organigrama unității medicale sunt ocupate doar două posturi de medici anesteziști.
”În Spitalul Județean își desfășoară activitatea un număr de trei anesteziști care asigură activitatea compartimentului de ATI și activitatea din blocul operator. Numărul anesteziștilor aflați în activitate este redus, spitalul are nevoie de cel puțin încă șase, șapte anesteziști pentru desfășurarea în condiții normale a activității”
Medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Numărul anesteziștilor ar urma să fie completat cu încă patru într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Cum problema este una generalizată în întreaga țară, conducerea spitalului derulează negocieri serioase pentru mărirea echipei de medici anesteziști.
”Avem tratative cu diferiți medici anesteziști pentru a veni să lucreze la Spitalul Județean, de asemenea avem în pregătire un număr de doi anesteziști care urmează să vină la spital. În prezent se acordă anestezie în funcție de gravitatea cazului respectiv”
Medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Unul dintre medicii anesteziști de la Spitalul Județean acordă asistență medicală și la Maternitate. Singura secție exterioară care are angajați doi astfel de medici este Pediatria.
Și totuși, cum este posibil ca un salariu de aproximativ 3.000 de euro să fie ocolit?
”Cred că problema ține mai mult de partea de salarizare pentru că marea majoritate a medicilor anesteziști preferă să plece din țară pentru că în afară salariul unui medic anestezist este foarte mare. La noi, un anestezist are unul din cele mai mari salarii, în jur de 100 de milioane de lei vechi, în străinătate de zece ori mai mare, adică în jur de 17-18.000 de euro”
Medic Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
(G.E.)
CITEȘTE: Spitalul Mavromati angajează medici: Salarii de aproape 4.000 lei