Criza a picat portocaliu din ceruri

 

PDL-iştii par să fi găsit soluţia minune prin care să rămînă la butoane şi după moţiune. Merg la şedinţa în care aceasta se dezbate, dar nu îşi lasă parlamentarii să voteze. De ce? Păi măcar teoretic este vot secret şi atunci unii dintre ei ar cam putea să „încurce” bilele şi să trîntească Guvernul. Vă daţi seama cam cîtă încredere au unii în ceilalţi dacă au ajuns să născocească această metodă de boicot care cred că ar trebui brevetată pe la OSIM pe undeva? Şi asta după ce săptămîna trecută au împărţi un „mizilic” de vreo 80 de milioane de lei, care, coincidenţă bineînţeles, s-au dus în mare parte la liceele, şcolile şi grădiniţele din colegiile parlamentarilor Puterii doar-doar să nu-i apuce gîndul negru pe demnitarii lor dragi şi să voteze invers. A fost practic o cumpărare de voturi la nivel naţional, cu bani publici bineînţeles, că acum să nu vă imaginaţi că aduce nu ştiu care PDL-ist bani de acasă ca să rămînă la ciolan. La Botoşani, aşa cum am mai arătat, s-a ajuns la faza la care toate cele patru unităţi de învăţămînt din municipiu care au primit bani sunt pe străzile din colegiul lui Buhăianu şi nici una pe cele ale lui Macaleţi. Cu ce or fi restul botoşănenilor vinovaţi că stau într-un colegiu cu deputat din Opoziţie chiar nu pricep… Oricum, dacă pică şi moţiunea asta tare mă bate gîndul să-mi închiriez o garsonieră ceva prin colegiul lui Obuf, să profit şi eu de binefacerile Executivului portocaliu.

Eu unul nu ştiu cum mai au tupeul parlamentarii Puterii să dea ochii cu oamenii care i-au ales. Bine, unii chiar nu mai au şi Rebenciuc a dovedit asta în ziua în care a tulit-o de la PDL cînd a văzut pichetarea. Unii dintre ceilalţi au însă un tupeu incredibil, ei scad salarii, ei recalculează pensii, ei taie ajutoare sociale, ei taie tot ce se poate şi ce se credea că nu se poate tăia, dar vinovaţi-s sindicaliştii, Opoziţia, contextul internaţional, oricine, oricine, numai ei nu. Iar parlamentari care zic asta au fost aleşi u-ni-no-mi-nal, deci oamenii întîi au votat omul şi apoi partidul. Iar ei ce fac acum? Îşi bagă ceva într-nşii oameni şi stau cuminţi cu mîinile la spate şi nu votează la moţiune că aşa e ordin de sus.

Acum vreo lună de zile primarul zicea ceva de genul că „oricine ar fi fost la Putere se întîmpla acelaşi lucru”. Bine, nu m-am născut ieri ca să-mi dau seama că aşa li s-a zis de la Bucureşti să spună, iar ei vin şi recită frumos poezia în teritoriu. Şi tot atunci primarul mai spunea că „PDL e vinovat în limita celor nouă luni de guvernare”, că atît ar fi fost la Putere după revoluţie. Ei asta e tare de tot. Deci dacă după prima afirmaţie tind să cred că toată criza asta a fost programată cumva genetic cu detonare pe momentul schimbării Puterii din 2008, a doua e demnă de Roberta Anastase. Păi hai să socotim puţin. Pînă prin vara lui 1991, cînd a picat Roman, aţi fost toţi în FSN, da? Deci aveţi un an şi jumătate de guvernare. Încă patru cu CDR, cînd vă chemaţi PD,  fac 5 şi jumătate, da? Cu încă doi şi jumătate cu PNL, cînd tot PD vă zicea, ajungem la 8. Buuun, şi încă doi din 2008 încoace, cînd sunteţi de acum PDL, cît fac? 10! Ze-ce! Z-e-c-e!  Deci cam jumătate din timpul de după revoluţie aţi condus ţara asta, deci procentual vorbind jumătate din dezastrul economic şi social de azi vă aparţine.

Cît despre chestia cu „oricine ar fi fost la Putere se întîmpla acelaşi lucru” nu pot să spun decît un singur lucru, aşa, mai de pe la Botoşani: pînă ce să fie Cătălin Flutur primar nu s-a ridicat o maşină pentru că era parcată (ne)regulamentar, iar treaba asta n-o făcea un băieţas de 20 şi ceva de ani. Dar cred c-or fi nebuni ăia de pe la Timişoara, Braşov sau Cluj care au pus regia lor de transport să facă asta şi nu o firmă privată. Bănuiesc însă că e mult mai fain să bagi vreo 15 miliarde din banii oamenilor într-o firmă cu sediul într-un apartament şi să dai vreo cîteva zeci de miliarde subvenţie la Eltrans, în loc să pui Eltrans-ul să facă treaba asta şi să reduci considerabil subvenţia. Dar, dacă şi într-un caz şi-n celălalt tot miile de botoşăneni plătesc probabil că nu mai contează. Contează însă cît de uşor „portocalizezi” banii, că una-i HSR-ul cu un băieţas mare şef în acte şi alta-i Eltrans-ul cu consiliu de administraţie, AGA, consilieri curioşi din opoziţie, etc.

Sergiu BĂLĂŞCĂU