Cristian Roman, parlamentar la 103 voturi diferenţă

 

A fost tensiune mare în noaptea de duminică spre luni la sediul PDL din Maxim Gorki. Timp de zeci de minute Cristian Roman şi Gabriel Alecsandru au mers cap la cap în numărătoarea paralelă efectuată de Alianţa România Dreaptă după alegerile parlamentare.
Cristian Roman deputat ARD Forta Civica Botosani
Aceasta a evidenţiat că singura şansă ca ARD Botoşani să scoată vreun parlamentar în judeţ era pe municipiul Botoşani la deputaţi, astfel încât cele mai urmărite raportări au fost cele provenite de pe colegiile 5 şi 6. Spre final Gabriel Alecsandru a avut un avantaj de 76 de voturi, numai că ultimele trei secţii din care s-au primit datele au fost toate de pe colegiile fostului prefect, care a reuşit să îşi devanseze colegul de alianţă cu 103 voturi. Cristian Roman a fost avantajat astfel de faptul că a candidat cu un colegiu mai mare cu 5.424 persoane cu drept de vot. Gabriel Alecsandru a obţinut un procent mai bun, însă la redistribuire criteriul determinant îl reprezintă numărul de voturi şi nu procentul. PDL Botoşani rămâne astfel fără nici un parlamentar de Botoşani, ţinând cont că fostul prefect a candidat în ARD din partea Forţa Civică. Acesta intră în Parlament după ce a adunat în jur de 3.000 de voturi.
CITEŞTE ŞI:
 Cei 11-12 noi parlamentari de la Botoşani : 9 USL, 1 ARD, 1 sau 2 PP-DD
 Cristian Roman aproape deputat de Botoşani