Crin şi Ponta au ajuns la Botoşani, explozie de urale, AC/DC şi Imnul Naţional – FOTO&VIDEO
Explozie de bucurie la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă odată cu sosirea liderilor USL de la centru Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Liviu Dragnea sau Relu Fenechiu. Sutele de simpatizanţi au aşteptat intrarea acestora în picioare timp de câteva minute pe ritmurile Thunderstruck, AC/DC.
Toată suflarea prezentă a izbucnit în urale şi a început să fluture steagurile şi bannerele pe care le-au adus pentru această acţiune. Pleiada de oficiali a intrat în sală printr-un culoar format din tinerii de la USL şi au urcat pe scenă unde au fost întâmpinaţi de liderii de la Botoşani împreună cu candidaţii USL la alegerile parlamentare.
Imediat după şefii naţionali ai USL ce au salutat mulţimea, în sală a răsunat Imnul Naţional al României, momentul fiind unul emoţionant, sala arhiplină amuţind la propriu. Au luat cuvântul în deschidere primarul Ovidiu Portariuc precum şi preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi.
Revenim cu detalii