Crin Antonescu la Botoşani: Ce i se întâmplă lui Ţurcanu la Botoşani mi se întâmplă şi mie în toată ţara

Ultimul liberal care a luat cuvântul la mitingul PNL de la Casa de Cultură a Sindicatelor a fost chiar preşedintele partidului, Crin Antonescu. Acesta a vorbit după ce Liviu Andronic, prezentatorul show-ului electoral, i-a făcut intrarea spunând că, „se simte în aer” nevoia unui preşedinte al României provenit de la PNL.

 

„Pentru mine ca preşedinte al PNL, de câte ori mă gândesc la Moldova, prima dată gândul îmi este la Botoşani. Nu o spun pentru că sunt acum la Botoşani. Se întâmplă acest lucru pentru că puţini se aşteptau ca noi să avem construită la Botoşani cu enorm de multă muncă una dintre cele mai puternice organizaţii din România. Asta sunteţi astăzi, pentru asta vă mulţumesc şi îi mulţumesc bunului coleg şi prietene Florin Ţurcanu”, a afirmat Crin Antonescu.
El a dezavuat atitudinea PSD-iştilor prin care încearcă să atragă voturile simpatizanţilor PNL:
"Ce i se întîmplă lui Florin Ţurcanu aici la Botoşani, mi se întâmplă şi mie în toată România: liberalii sunt buni, dar Ţurcanu e rău, liberalii sunt buni, dar Antonescu e rău”.

Apoi a criticat şi lipsa programelor electorale, campania rezumându-se în mare parte într-una pro şi anti Băsescu:
„Sigur că se pot câştiga voturi şi aşa, promiţând că îl vei băga pe Băsescu la puşcărie”.
„PNL este singurul care a propus românilor un program concret pentru aceste alegeri, care se intitulează: Prosperitate, Naţiune, Libertate”.

Crin Antonescu şi-a exprimat convingerea că Mihai Ţurcanu va deveni europarlamentar:
"Nu am nici o îndoială că nu doar Mihai Ţurcanu se va adăuga primilor şase din această listă".  (S.B.)