Aurel Mîndrilă, din oraşul sucevean Broşteni, a băgat spaima în timişoreni după ce în doar cinci ore a înjunghiat, pe stradă, trei femei. Luat la întrebări de poliţişti, acesta a recunoscut că a omorât şi o prostituată tot la Timişoara. Tatăl individului a fost şi el condamnat pentru omor, iar fratele său se află în închisoare pentru furt şi distrugere.
Bărbaţii din familia Mîndrilă din oraşul Broşteni, judeţul Suceava, par a avea o genă criminală. După ce tatăl a făcut închisoare pentru crimă, cei doi fii ai acestuia au ajuns şi ei după gratii, unul tot pentru omor, iar celălalt pentru că a dat foc la o pensiune şi la un bloc de locuinţe.
Aurel Mîndrilă, acum în vârstă de 38 de ani, este originar din localitatea suceveană Broşteni, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a înjunghiat patru femei în Timişoara, pe una dintre ele omorând-o. Viaţa de după gratii nu îi este străină lui Mîndrilă. Între 2001 şi 2010, acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani, unde a executat o pedeapsă de 10 ani şi şase luni de închisoare primită pentru tentativă de omor şi tentativă de viol.
Mîndrilă a ajuns în închisoare pentru că a atacat cu un topor o femeie cu probleme psihice din judeţul Neamţ, pe care a încercat să o şi violeze. Înainte de comiterea acestor fapte, individul din Broşteni mai petrecuse trei ani în penitenciarul botoşănean pentru furt. Cât a fost închis Aurel Mîndrilă nu a fost un deţinut model. Judecătoria Oneşti l-a condamnat pentru distrugere după ce a spart mai multe geamuri.
La începutul anului 2010, Mîndrilă a fost eliberat, însă în perioada în care a fost închis acesta nu numai că nu s-a reeducat, ci a devenit un infractor mult mai periculos. În vara anului 2011, acesta a înjunghiat nu mai puţin de patru femei în Timişoara. Una dintre ele, o prostituată, nu a mai putut fi salvată de medicii timişoreni. Mîndrilă le-ar fi atacat pe cele patru femei după ce s-a certat cu concubina sa. Pentru faptele sale, în primăvara anului 2012, Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat pe Aurel Mîndrilă la 25 de ani de închisoare pentru omor şi tentativă de omor.
Criminalul din Broşteni provine dintr-o familie dezorganizată. Tatăl său, care a murit în urmă cu mai mulţi ani în urmă, a făcut şi el în tinereţe închisoare tot pentru omor. Un fratele de-al său, Petrică Mîndrilă, se află şi el după gratii pentru că a incendiat o pesiune, vila unui afacerist din Suceava şi un bloc de locuinţe din Broşteni.
La sfârşitul lunii 2010, Petrică Mîndrilă zis „Polonic” a dat foc în mai puţin de 24 de ore pensiunii „La Dolce Vita” din municipiul Suceava şi unei vile ce îi aparţinea omului de afaceri Gheorghe Berbece. Pentru incendierea celor două imobile, Petrică Mîndrilă s-a pricopsit cu şapte ani de închisoare. În luna noiembrie 2014, acesta s-a ales cu o nouă pedeapsă de cinci ani şi patru luni de detenţie pentru că a dat foc la un bloc de locuinţe din oraşul Broşteni. Sursa: ziarul Adevărul.