Liderul sindical Marius Nistor anunță creșteri salariale pentru profesori în 2025.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că în 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesorii și angajații din Învățământ:
„Categoric că vor fi majorări salariale și ele vor fi în concordanță și cu prevederile proiectului noii Legi de salarizare. Mai sunt câteva etape pentru a atinge maximul salarial care a fost negociat.
Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului. Va fi diferența dintre salariul aflat în plată în momentul de față și maximul stabilit de grila care va fi anexa la proiectul Legii unitare de salarizare”, a menționat Marius Nistor.
George Purcaru, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Ziare.com că în 2025 vor fi majorări salariale de 20%.
„În ceea ce privește partea salarială, așa cum am convenit în perioada grevei, prin Ordonanța nr. 57, până în acest moment au fost aplicate grilele de salarizare. Această ordonanță prevede pentru anul 2025 o nouă creștere salarială. Ordonanța nr. 57 prevede că pentru anul 2024 se acordă doar jumătate din diferență, în ceea ce privește viitoarea lege a salarizării, ce întârzie să apară.
Prin urmare, Ordonanța nr. 57 obligă Guvernul să acorde sumele pentru majorări salariale în anul 2025, deci încă 20%. Încă nu avem informații dacă este vorba despre luna ianuarie sau altă lună din 2025”, a spus George Purcaru, potrivit romaniatv.net.
Pe 1 iulie, Edupedu.ro a scris că aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 iunie, potrivit unui document ajuns în școli. Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023. Aceasta prevede că, la 1 iunie, salariile pentru profesori vor fi cele din grilele aprobate de Executiv. Majorarea din luna iunie se aplică pentru salariile pe care cadrele didactice le-au primit în luna iulie.
(Foto: Shutterstock)