Creştere de 400 de ori a votanţilor de după gratii - FOTOGALERIE

 

Peste 900 de persoane private de libertate încarcerate în cadrul Penitenciarului Botoşani participă prin vot la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Culmea este faptul că, la precedentul scrutin din 10 iunie şi-au exercitat dreptul constituţional doar doi deţinuţi.
CITEŞTE:
Doar doi deţinuţi au votat la Penitenciar

Explicaţia? Simplă. Ridicarea condiţiei privind domiciliul votanţilor pe raza localităţii unde se află secţia de votare la care sunt arondaţi. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului şi-au exprimat dorinţa de a participa la referendum un număr de 926 de persoane private de libertate din cele 1.003 încarcerate în unitatea de detenţie şi care întrunesc condiţiile legale. „Având în vedere condiţiile impuse de Biroul Electoral Central şi normele legale în vigoare s-a eliminat condiţia de domiciliu în raza secţiei de votare acolo unde Penitenciarul Botoşani este arondat, permiţând astfel unui număr mare de alegători să îşi exercite drepturile electorale”, a explicat Anna Maria Anghel, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoşani.
S-au deplasat la unitatea de detenţie trei reprezentanţi ai Biroului Electoral Judeţean (BEJ) precum şi echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ). În conformitate cu prevederile legale, pentru participarea la referendum, este necesar ca persoanele să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii, precum: să aibă vârsta de peste 18 ani, să fie cetăţeni români, actul de identitate să fie valabil şi să nu fie lipsite de drepturile electorale. Nu în ultimul rând, votanţii trebuie să se adreseze cu cerere către preşedintele Biroului Electoral al secţiei de votare la care Penitenciarul Botoşani este arondat, prin intermediul administraţiei unităţii de detenţie.



În acest sens, administraţia unităţii penitenciare a dispus măsurile necesare în vederea asigurării participării la vot pentru un procent de 92% din totalul persoanelor cu drept de vot aflate în custodie. În incinta unităţii s-au amenajat spaţii corespunzătoare pentru amplasarea urnei speciale şi a cabinelor de vot, astfel încât să se asigure condiţiile optime caracterului secret şi liber exprimat al votului.
CITEŞTE ŞI:
Prezenţă ceva mai bună ca la locale, Botoşani din nou în top – CLASAMENT

 


VEZI ŞI:
Prefectul a votat cu soţia pentru democraţie – FOTOGALERIE




CITEŞTE:
Subprefectul a votat anti şantaj şi răzbunare politică – FOTOGALERIE


DUMINICĂ STAŢI PE BOTOŞĂNEANUL ŞI ALFAŢI CUM DECURGE REFERENDUMUL, CUM, UNDE ȘI DACĂ VOTEAZĂ OFICIALITĂŢILE ŞI PRIMELE REACŢII DE LA PARTIDE DUPĂ ÎNCHIDEREA URNELOR