Cresc salariile de la 1 august: CINE sunt beneficiarii acestor măsuri

Totuși, mările salariale nu satisfac revendicările angajaților.

 

Se măresc salariile de la 1 august 2023 pentru angajații din Sănătate

 

Dar până la negocieri au existat pichetări la Ministerul Sănătății. După întâlnirile dintre sindicaliști și guvern, Marcel Ciolacu anunța că se măresc salariile de la 1 august 2023 pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistență medicală, scrie Playtech.

 

La începutul lunii trecute, liderii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” anunțau declanșarea grevelor pe fondul salariilor mici, mai ales pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar care asigură asistență medicală. Ba mai mult de-atât, anunțau data de 27 iulie ca data unei greve generale, în cazul în care cererile sindicale nu le sunt rezolvate.

 

Ulterior, premierul Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș se întâlneau cu sindicaliștii, iar decizia luată la acel moment era de a majora salariile pentru angajații din sistem menționați anterior. Guvernul anunța atunci că se măresc salariile de la 1 august 2023, iar în aceeași hotărâre de guvern se mai face precizarea că banii pentru aceste majorări vor fi susținute din Fondul Național Unic de Sănătate, fiind excluse din ecuație bugetele instituțiilor medicale.

 

Sindicaliștii tot sunt nemulțumiți

 

Deși era luată această decizie, pe 6 iulie 2023,  liderii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” încă îndemnau angajații din sistem la pichetarea Ministerului Sănătății și la organizarea de greve, ca urmare a ”indiferenței Guvernului față de adevăratele revendicări ale angajaților din Sănătate”:

 

”Nemulțumită de indiferența Guvernului față de adevăratele revendicări ale angajaților din Sănătate, Federația <> continuă programul acțiunilor cu un nou protest național ce se va desfășura în curtea spitalelor, îndreptat împotriva refuzului guvernului de a negocia (în sensul propriu al cuvântului) și rezolva revendicările ce privesc interesele tuturor categoriilor de angajați din sectorul public de sănătate. Protestul se va desfășura joi, 06 iulie în intervalul 12:00 – 12:30, fără întreruperea activității unităților. (…)

 

Dacă intenția guvernului este într-adevăr de a rezolva problemele salarizării în sectorul public de sănătate atunci o poate face foarte simplu: modificând ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută, în sensul aplicării în integralitate a actualei legi a salarizării pentru toți angajații din sănătate și acordând o creștere a salariului din noua lege pentru toți angajații din Sănătate.”,

anunțau liderii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”

 

OUG nr. 63/2023 nu satisface cerințele angajaților din Sănătate

 

Pe 30 iunie, așa cum precizam, Marcel Ciolacu avea să emită această ordonanță prin care se măresc salariile de la 1 august 2023 pentru parte din angajații din Sănătate, numai că, așa cum scrie și Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, ”nu satisface revendicările angajaților din Sănătate; Solidaritatea Sanitară continuă protestele”:

 

”Ordonanța de urgență pe care guvernul a adoptat-o în ședința de ieri 30 iunie nu satisface revendicările angajaților din Sănătate. De altfel, forma în care guvernul a înțeles să transpună o parte dintre solicitările Federației <>”

nu se regăsește în lista noastră de revendicări.

 

Este vorba, în special, despre revendicările referitoare la plata corectă pentru munca prin care se asigură continuitatea serviciilor medicale, pentru care guvernul a înțeles să acorde o sumă fixă în dauna plății acestor drepturi prin raportare la salariul de bază actual.”

 

Concret, prevederile ordonanței acordă între 100 și 1.000 de lei la salariile angajaților, acordarea de vouchere de vacanță, plus modificara concediului de odihnă, după cum urmează:

 

  • 500 lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
  • lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în afara normei legale de bază;
  • 500 lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi;
  • 500 lei pentru asistenţii medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
  • 100 lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepţia celor prevăzute la lit. a-c).

 

Dar, așa cum anunțau sindicaliștii, aceste majorări nu sunt nici pe departe ceea ce au cerut și au încercat să negocieze cu premierul și ceilalți factori implicați direct. În afară de acest aspect esențial, în noua OUG nu se regăsesc și alte puncte cerute și negociate, fiind vorba despre ”plata sporului de noapte/tură pentru asistentele medicale și personalul auxiliar-sanitar (infirmiere, brancardieri …)… Altfel spus, guvernul nu a acordat niciun leu în plus pentru angajații din sănătate care lucrează în ture.”