Circulația rutieră a fost blocată minute bune astăzi, 28 aprilie 2015, pe-o stradă din municipiul Dorohoi.
Potrivit Vocea Dorohoiului, este vorba despre strada Grigore Ghica, unde astăzi, circulația a fost blocată în jurul orei 11.00, iar traficul s-a desfășurat doar pe un singur sens de mers. Pe această stradă din Dorohoi, asfaltată anul trecut, în vară, în cadrul programului PIDU, deja au apărut două gropi de dimensiuni mari în asfalt, fix în mijlocul șoselei.
Pe lângă toate acestea, o echipă de muncitori de la Nova ApaServ au curățat canalizarea înfundată de pe aceeași stradă cu probleme și au scos reziduri de la șosea, pietre și bucăți întregi de asfalt, care au fost aruncate cu totul în gura de canal, în momentul în care s-a asfaltat această arteră din Dorohoi.
“În momentul în care s-a făcut canalizarea pluvială, toate rezidurile au ajuns în canalizarea menajeră, alături de gunoiul de pe marginea străzii, adunat de măturători, iar la o ploaie totul ar putea refula oricând”, a declarat maistru Dumitru Apuricioaie.
Măturătorii care asigură curățenia de pe străzi, se pare că au aruncat de nenumărate ori resturile strânse direct în gurile de canal.