Crăciun cu obiceiuri de iarnă și fapte bune la Penitenciarul Botoșani - FOTOGALERIE

Sărbătorile de iarnă reprezintă o perioadă de mare încărcătură afectivă, cu semnificaţii profunde, aceasta fiind acut resimţită de persoanele aflate în penitenciare.

 

Astfel, membrii Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială au pregătit o serie de activităţi reunite sugestiv în "Proiectul de Crăciun", menite să promoveze semnificația şi spiritul sărbătorilor de iarnă, valorile, tradițiile creștine și obiceiurile de iarnă.

 

Nașterea Domnului a fost vestită în unitatea de detenție de grupuri de colindători formate din reprezentanți ai Asociației Bărbaților Creștini, ai Bisericii Betel, Limanuri Bune, Vestea Bună, elevi ai Liceului Filadelfia Suceava, 11 copii cu măsură de plasament în cadrul Complexului de case de tip familial ”Sf. Mina” Botoșani, deținuți custodiați,precum și cadrele unității, care au umplut de emoție și bucurie sufletele celor prezenți.

 

În scopul creșterii sentimentului de apartenență la comunitate şi de dezvoltare a comportamentului altruist, atât cadrele unității, cât și persoanele aflate în custodie, au participat la o campanie umanitară care a prevăzut achiziționarea de alimente de bază și fructe, care au fost donate persoanelor vârstnice din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Leorda.

 

De asemenea, urmare apelului lansat de către Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, cadrele unității care au răspuns pozitiv prin donare de sânge, dar și prin donare de jucării, hăinuțe și sume de bani, au făcut posibil ca, în prag de sărbători, să aducă un strop de bucurie pentru cinci familii din localitățile Plopenii Mari, Ungureni, Borzești și Unțeni.

 

Participarea deținuților la acest gen de activități de promovare a tradiţiilor şi a obiceiurilor de iarnă contribuie la cunoaşterea semnificaţiilor moral religioase  ale acestora și la valorizarea unor norme creştine.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store